Destinele scrise pe colburi de stele nu sunt puse la dispoziţia noastră ca nişte cărţi pe care să le putem citi, ele ne sunt implantate şi trebuiesc trăite.
Uite-aşa ca aviatorul italian luat prizonier după 1944, lucrând într-un „lagăr” românesc din Moldova într-o zonă de munte. Era un tânăr bine făcut, înalt de un metru şi nouăzeci şi o greutate corespunzătoare. A învăţat repede limba română şi acuma aşteptaţi…
Într-o zi, era o vară frumoasă la munte, fata unui preot din Argeş, pe care pronia a împins-o pe acele meleaguri moldoveneşti unde frumosul prizonier italian lucra într-un mic şantier, l-a văzut iar inima ei i-a şoptit: „acesta este alesul tău”.
A făcut, ce a făcut şi l-a cunoscut… şi nu numai, căci a intervenit prin tatăl său care îl cunoştea pe preotul Marina, atunci încă un ilustru necunoscut pentru mulţi, dar foarte curând urcând în scaunul patriarhal şi cu relaţii strânse cu mai marii vremii, şi l-a eliberat din prizonierat nu numai pe el ci şi pe alţi doi colegi italieni.
Ce mai la deal la vale, Spinelli Gioni s-a căsătorit cu românca, a luat cetăţenie română şi nu s-a oprit aici… a ajuns un ilustru cântăreţ de muzică uşoară la teatrul de revistă.
Iubea România, pentru minunatele sale peisaje şi poezia scrisă de Topârceanu şi Eminescu… A fost fericit aici, găsindu-şi jumătatea şi cum spunea el şi ţara la care visa.
A trăit în turnee făcând ocolul ţării de câteva ori şi bineînţeles la domiciliul său din strada Popa Tau nr.27… Când trec pe acolo ştiu că ispita cea mai puternică este cea a dragostei: „Când va dispare cu totul ispita/o gaură neagră pământul va soarbe/cerul va sta cu găvanele oarbe/iar timpu-şi va pierde şi clipa”… .
horia petru vertan
