Domnul Mircea J. trece prin zid

De multe ori domnul Mircea J s-a gândit să-și pună în aplicare un gând ciudat care nu îl părăsise încă din tinerețe când vizionase un film. E vorba de „Omul care trece prin zid”. Ideia i se păruse strălucită, dar, în tinerețe a trebuit să facă față altor imperative, mai mult sau mai puțin importante. Astfel fu nevoit de împrejurări să termine o facultate care nu-l prea atrăgea, apoi să-și întemeize o familie, apoi iar să studieze căci avea nevoie de titlu de doctor etc… etc. Noroc că toate se terminaseră cu bine iar acum la anii când alții se bucură de „osânza” strânsă într-o viață, domnul Mircea J. Se trezi într-o bună zi că n-ar fi rău să-și amintească de visul său din tinerețe și să încerce și el să treacă prin zid sau măcar prin perete în camera vecină. Zis și făcut. În fiecare zi, la început o dată apoi de mai multe ori se antrena apropiindu-se mult de peretele camerei și încercându-l cu mâna. De la o vreme i se păru că zidul se înmoaie și că degetul pare a i se afunda puțin. Din acea clipă nu mai ieși din casă, nu-i vorbă că nici nu avea de ce, cărți avea, bani mai puțini…

Într-o după amiază pe la ora cinci îi veni în minte, ba și în auz un sunet de clopot care-i poruncea: „scoală-te și treci prin zid, a sosit timpul”. Domnul Mircea J., deloc șocat, se sculă de pe fotoliul în care dormita, se îndreptă spre peretele de lângă el și în sfârșit putu trece dincolo. Era un om liber, nu-și mai simțea anii care îl apăsaseră mai ales în ultima vreme. Zbură spre infinit…

A doua zi l-au găsit mort lângă peretele pe care fără îndoială conștiința sa veșnică îl străbătu cu ușurință.

(horia petru vertan)