Asociația Control N începe seria de ateliere de autocunoaștere prin scris „Citește-mă”

Luni, 13 mai, demarează programul educațional „Citește-mă!” – Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat copiilor de clasa a VI-a și a VII-a. Atelierele se vor desfășura în parteneriat cu Școala Gimnazială „Petre Ghelmez” și Școala Gimnazială „FERDINAND I” din București, în perioada mai-iunie 2024. 

În cadrul atelierelor, copiii pot experimenta, atât printr-o introducere în teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut – fie el literatură (primul și cel mai cunoscut mediu de receptare a cuvântului scris), monolog și scenariu de film. La finalul atelierelor, toate textele rezultate vor fi publicate într-un volum online pe platforma LiterNet.ro, devenind accesibile publicului larg. Textele tinerilor autori vor sta, de asemenea, la baza unui spectacol lectură, dedicat participanților, profesorilor, părinților și publicului invitat.

Coordonatorii atelierelor de autocunoaștere prin scris „Citește-mă” sunt: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

Demarate în anul 2020, atelierele de autocunoaștere prin scris create de Control N, au fost organizate în 8 serii diferite de-a lungul celor patru ani, în cadrul unor parteneriate de succes cu instituții de învățământ precum: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169, Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”, Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev”, Liceul Teoretic Atlas, Școala Gimnazială nr. 307, Școala Gimnazială nr. 311, Școala Gimnazială nr. 59, Școala Gimnazială “Sf. Calinic de la Cernica“, Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”, Liceul Tehnologic “Antim Ivireanu”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

Trainerii atelierelor au lucrat până în prezent cu diverse grupe de vârstă, de la copii și preadolescenți (12-14 ani), la adolescenți (15-18 ani) și tineri (18 ani+), cu un rezultat impresionant de sute de texte scrise de participanți, texte publicate de-a lungul anilor de partenerul nostru de tradiție – Liternet.ro, ce pot fi citite aici.

De asemenea, programul educațional inițiat de Control N în urmă cu patru ani a generat 5 spectacole-lectură („De trei ori”, „Eu x 3”, „Ori trei” – difuzate în live streaming, „Eu. Despre mine. Al meu”, „Mă văd. Mă descriu. Mă aflu” – găzduite de unteatru) – spectacole realizate pe baza textelor scrise de participanți și 3 spectacole create alături de/cu autorii textelor, care au avut un dublu rol – scriitori & actori: „Către mine” (trupa de liceeni AS a Colegiului Național Gheorghe Lazăr), „Încotro?” (trupa de teatru a Liceului Miguel de Cervantes) și „Casa din mine” (trupa de liceeni Brainstorming).

 „Citește-mă” este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional* (AFCN). 

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

ParteneriLiternetZiarul MetropolisHapp.ro

Despre Control N

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

De-a lungul celor 14 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii creative, dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

În ultimii 7 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 4 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străzii,  Dorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself și Interior/Exterior – premiera anului 2022), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată ulterior într-un nou program educațional în mediul online.

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori.

Experiența de peste 18 de ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 13 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.