de IVO Bobal!
Aveam 19 ani, munceam in Praga cand mi-am luat prima mea masina. Era un Fiat Coupe, rosu, frumos in draci, un miros inconfundabil de piele si un design de Pinin Farina. Pentru un copil de 19, era un dream car! O masina sport, coupe, multe ceasuri pe bord (nfs-ul a creat un trend) la prima vedere spuneai ca este un Ferarri. Cam asa arata si a mea.
M-am intors in Romania, satul de straini si strainatate dupa doar un an, cu masina dupa mine. O mica rezerva de bani cat sa-mi asigure o vara faina si cam atat. Abia in noiembrie mi-am gasit primul loc de munca in Timisoara. Pana sa ajung in Timisoara, “hear my red car story”
Eram la o nunta, iar la noi nuntile tin si 3 zile, dupa caz, mai mult sau mai putin. Duminica, stam si povestim, radem si iar povestim detaliile nuntii. La un moment dat cineva spune: cum ai reusit sa-ti lovesti portbagajul? Eu mirat, ma uit si spun: A mea nu este lovita! Ies sa verific, masina lovita… Masina era parcata… Ok mi-am zis, a venit timpul sa-i fac si revizia, o revopsesc, schimb curele, placute, incalzirea in scaune, no, cam tot ce mi se parea necesar ca sa “reinoiesc” masina.
Iau masina din service intr-o sambata si merg la discoteca cu ea (da, am prins discoteci) m-am distrat, am dansat, ca tot omul tanar la 19 ani. Ies din discoteca si ma pun sa dorm in masina. Eram obosit, nu am vrut sa conduc. Un prieten deschide masina, ma muta pe scaunul pasagerului (eu cand dorm, dorm) imi ia cheile, urca 3 fete pe bancheta din spate si le duce acasa. Pe drum, masina sport, 140 de cai, omul o calca, logic. Eu ma trezesc de la vibratiile si zgomotul tobei si spun: “dar las-o mai incet!” in acel moment, sunet de frane siiiiii POC! A intrat boul intr-un pom… Noroc ca nu avea o viteza foarte mare. Cand l-am sunat a doua zi pe mecanic, m-a intrebat daca imi bat joc de el si de munca lui…
Repar masina, din nou. 1 Noiembrie 2006. Merg la cimitir, aprind lumanari (asa este traditia de 1 noiembrie la noi) fac bagajul si hai in Timisoara, urma sa fie prima mea zi de munca pe santierul Kaufland 1. Pe drum, ma intalnesc cu vecinul meu Andrei care statea la auto-stop spre Arad. Eu ii spun ca il duc, dar sa ma astepte. Zis si facut, il iau dintr-un bar. Ne urcam in masina, semnalizez stanga, urc pe DN, trece un tir, eu in intersectie, ma uit in stanga, soc! Dacie! apuc sa accelerez si virez dreapta un pic pentru a evita coliziunea in usa mea. Ma loveste in stalpul masinii, ma intoarce 180 de grade, partea stanga a masinii, varza! Andrei, al meu vecin, iese din masina, se uita la mine si zice: no, sa-mi bag …. Mi-o vârsat îsta tâtă berea… Am zambit, am aprins o tigara. O rezolv si pe asta.
Trecem peste. Omul si-a recunoscut vina, mi-a platit masina, toate bune (nu doresc nimanui sa aiba accident, dar daca este sa il aiba, pai sa il aiba cu un nene din ista cu care am avut eu.)
In anii urmatori, nici nu simteam nevoia unei masini. Mi-am luat motocicleta, adio masina. Doar imprumutam din cand in cand de la mama, sora, prieteni etc.
Vine februarie, 2015 cand ma decid ca am nevoie de o masina. Ma hotarasc asupra unei Mazda 6 superbe, intretinuta, km reali etc. Totul superb. Tot rosie, evident! Ma bucur de ea, fac drumuri, schimb placute, incerc sa am grija si pastrez “traditia” formata (la final de drum, eu pup fie volanul masinii, fie rezervorul motocicletei) dupa caz.
Mereu am vrut sa fac 2-3 poze cu acest pod
Am urcat si la Rapa Rosie de langa Sebes
In drumul meu din Bucuresti spre casa, observ indicatorul de apa ca sare in sus, tot mai sus (vorba melodiei) Ma opresc, ventilatoarele merg, racordurile reci, totul ok. Zic sa merg mai departe. Long story-short, termostatul era schimbat de o saptamana… Dupa o consultare cu Adrian (primul proprietar) am ales sa merg incet mai departe, pana in punctul in care Furia a zis na, pana aici. De aici ma duci tu. Am mers tractat pana la Savarsin de doi sibieni faini, aici am asteptat platforma si am ajuns cu ea, pe platforma, in Arad.
La service mi s-a comunicat ca am calat motorul. Acuma… No… Panica, iti dai seama, ma costa o gramada de bani sa o fac, dar totusi, este a doua masina de care m-am indragostit. Este rosie (spuneti voi ca este de fete, nu-mi pasa) si concluzia mea este urmatoarea (citat din V.) I, like God, do not play with dices, and do not believe in coincidence) si continui cu Murphy – orice se poate intampla, se va intampla. Masina m-a ales pe mine, nu eu pe ea, am sa o repar, pentru ca altceva nu-mi ramane de facut 🙂 dar daca imi spuneti sa-mi iau masina de alta culoare, voi spune nu :)) Cel putin momentan. Rosul pe masina e fain, e sexy, e al naibii, e presarat cu aventuri si peripetii pentru mine 😀 Deci intreb, voi cu masinile gri, albe, albastre sau alte culori, nu va plictisiti? :)) Atat! Eu am o Mazda6 de reparat…
