Nu, nu e vorba de cel cu telefoanele… e vorba de cu totul altceva, o să vedeţi îndată.
Îmi amintesc, copil fiind într-un mic orăşel de munte care avea pe lângă alte instituţii şi pe cele sanitare, adică policlinici şi spitale.
Dacă trebuia să trecem prin dreptul lor, însoţitorii noştrii, rude apropiate, ne luau de mână şi treceau cu noi pe partea cealaltă a străzii să nu fim în vecinătatea apropiată a acestora, ca nu cumva să ne influenţeze…
Acum o altă poveste: în 1947, preşedintele Academiei Române de atunci, dl.Rădulescu, se afla prin ţinuturile natale, undeva pe la Băicoi şi văzând un puşti care se uita la el siderat – nu mai văzuse academicieni şi nici oameni îmbrăcaţi aşa frumos – l-a mângîiat pe creştet pe copil şi a zis că poate ajunge şi el sus, sus, doar să înveţe…
Probabil atunci au sărit de pe mâna academicianului preşedinte niscai fotoni care s-au implementat în creştetul puştiului, care a ajuns şi el în vârful Academiei Române peste o jumătate de secol. E vorba de ilustrul critic şi om de artă Eugen Simion.
Dacă ne gândim bine intuim şi noi legea lui Bell: dacă doi fotoni au stat împreună şi chiar dacă s-au despărţit, ceea ce i se întâmplă unuia i se va întâmpla şi celuilalt. Feng Shui-ul, ştiinţă puţin ocultă pentru occidentali, dar foarte cunoscută în China spune acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte…
Exemplele din cotidianul românesc sunt notorii: dl.Mugur Isărescu în raidurile sale din tinereţe prin Drăgăşani a întâlnit cu totul întâmplător bombeurile stimatului domn Radu Vasile, care se plimba pe acelaşi trotuar şi gata… primul a ajuns prim ministru… nu după mult timp la urmat al doilea…
Dumneavoastră dacă vă gândiţi bine veţi găsi şi alte exemple. Totul e să nu fugiţi să atingeţi personalităţile de azi, nu de alta, dar s-ar putea să vă amărâţi mai târziu când oprobiul public vă va amărî viaţa…
horia petru vertan
