25 aprilie 1974 marchează, fără îndoială, începutul democrației în Portugalia. Prin urmare, anul acesta se celebrează 50 de ani de la cel mai important eveniment din istoria statului portughez: Revoluția Garoafelor. Singura lovitură de stat militară din Europa care a înlăturat un regim dictatorial prin mijloace pașnice.
Mihaela Toader în dialog cu Leonídio Paulo Ferreira, directorul celui mai important cotidian portughez, Diário de Notícias despre Revoluția Garoafelor din Portugalia
Mihaela Toader – Domnule Leonídio Paulo Ferreira, ce semnificații istorice și culturale reprezintă pentru poporul portughez Revoluția Garoafelor, astăzi? Și, ce a însemnat această revoluție pentru cei care au trăit-o acum 50 de ani, potrivit mărturiilor istorice ale vremii?
Leonídio Paulo Ferreira* – Ceea ce s-a întâmplat în Portugalia la 25 aprilie 1974 a început ca o lovitură de stat militară și s-a transformat într-o revoluție. Armata dorea sfârșitul războiului colonial și sfârșitul dictaturii, iar oamenii au ieșit în stradă și au cerut libertate și democrație. Revoluția a fost pașnică pentru că aproape nimeni nu a vrut să apere dictatura. Și, când garoafele roșii au fost oferite soldaților, aceștia le-au pus în țevile puștilor iar toată lumea a înțeles că nu trebuia să fie atacuri asupra populației.
Trebuia să fie o zi fericită, nu trebuia să fie o zi tristă, sângeroasă. Aveam trei ani și nu îmi amintesc de ziua aceea frumoasă. Dar datorită revoluției, războiul din Africa s-a încheiat și tatăl meu a putut să se întoarcă din Mozambic, unde lupta de doi ani. Există multe dezbateri despre semnificația zilei de 25 aprilie 1974, dar a fost, fără îndoială, începutul construcției unei Portugalii moderne. Dictatura dorea să mențină un imperiu când nici Anglia, nici Franța nu reușiseră să facă acest lucru. Oliveira Salazar și mai târziu Marcelo Caetano au ținut Portugalia blocată în trecut. În cele din urmă, a fost posibil să ne gândim la un viitor mai bun, să construim o societate mai prosperă și mai corectă în libertate.
Mihaela Toader – Ce manifestări importante dedicate acestui eveniment au loc în această perioadă la Lisabona, în general, în Portugalia? Cum sunt percepute de societatea portugheză?
Leonídio Paulo Ferreira – După revoluție au fost excese. Au fost cei care au visat la o democrație în stil occidental, dar au fost și cei care și-au dorit o țară comunistă. Partidul Comunist Portughez a avut prestigiul de a fi fost marea forță care a contestat dictatura. Și a oferit mult sprijin pentru muncitorii din Lisabona și zonele învecinate precum, și pentru muncitorii agricoli din Alentejo. A fost și cel mai bine organizat partid. Datorită influenței sale asupra Mișcării Forțelor Armate, a existat un moment în procesul revoluționar în care se părea că Portugalia este destinată să înlocuiască o dictatură cu alta, dar la 25 aprilie 1975, la exact un an de la revoluție, au avut loc alegeri pentru adunarea constituantă. Au fost primele alegeri libere din istoria Portugaliei. Bărbații și femeile au putut vota. S-a înregistrat o participare la vot de peste 90%. Partidele moderate au câștigat, Partidul Socialist al lui Mário Soares primind cele mai multe voturi, ulterior acesta a devenit prim-ministru. Câteva luni mai târziu, pe 25 noiembrie 1975, s-a impus armata moderată, condusă de generalul Ramalho Eanes, care avea să devină primul președinte ales. Soares și Eanes au consolidat democrația și apartenența la CEE, așa cum era numită atunci UE, care a devenit obiectivul principal al Portugaliei. Politica de destindere din 1975 dintre SUA și URSS a lucrat și împotriva proiectului de putere al comuniștilor portughezi. Destinul Portugaliei, membru fondator al NATO, urma să fie o democrație occidentală. A fost dorința marii majorități a portughezilor. Toate sărbătorile reflectă această realitate. Și sunt sărbători oficiale dar și multe inițiative populare în toată țara și chiar în diaspora portugheză.
Mihaela Toader – În România, anul acesta se împlinesc 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 și, spre deosebire de Revoluția Garoafelor, a fost singurul eveniment din țările est-europene în care regimul comunist a căzut printr-o revoluție sângeroasă. Însă, Revoluția din Decembrie 1989 a deschis poporului român idealurile de libertate și democrație. Ce a deschis Revoluția Garoafelor pentru Portugalia din punct de vedere politic și social? Cum a fost percepută de poporul portughez Revoluția din Decembrie 1989 în România?
Leonídio Paulo Ferreira – Revoluția portugheză a deschis Portugaliei o lume cu totul nouă. Înainte, deși avea colonii în Africa și Asia, Portugalia era izolată. Noua Portugalie democratică s-a dezvoltat mult. Sănătatea și educația s-au îmbunătățit foarte mult. Și a fi parte a Uniunii Europene a fost esențial pentru succesul țării. Când comunismul a fost răsturnat în Europa de Est, mulți portughezi și-au dat seama că oamenii din acea parte a continentului doreau și ei libertate și că exista entuziasm pentru noul val de democratizare. În cazul României, execuția lui Nicolae Ceaușescu în ziua de Crăciun a impresionat oamenii. Cred că la acea vreme revoluția română nu era privită cu același optimism ca și alte revoluții vecine. Dar de-a lungul timpului s-a confirmat că și în România se construiește o democrație. Și oricine a vizitat România, ca și mine, poate vedea multe puncte comune.
Mihaela Toader – Deoarece sunteți unul dintre prietenii speciali ai Institutului Cultural Român de la Lisabona, un cunoscător al relațiile culturale româno-portugheze, participând și scriind despre unele evenimente culturale românești în Diario de Noticias, aș dori să vă întreb, cum vedeți relațiile culturale și, chiar politice dintre Portugalia și România? În prezent, cum este văzută comunitatea românească de poporul portughez?
Leonídio Paulo Ferreira – Portugalia și România sunt departe una de cealaltă, dar sunt apropiate cultural. Moștenirea comună latină generează legături de prietenie între cele două țări. Și întrucât ambele fac parte din UE, ele simt că împărtășesc cumva un destin comun. Portughezii și românii își doresc o Europă democratică, prosperă și sigură. Cred că ideea generală despre imigranții români este că sunt o comunitate muncitoare, dornică să se integreze în societatea portugheză, dar fără a înceta să-și iubească țara de origine. Un semn pozitiv este că elevii din familiile românești au reputația de a fi elevi foarte studioși în școlile portugheze. Dar mai sunt multe de descoperit din punct de vedere cultural de ambele părți și de aici importanța unor instituții precum Institutul Cultural Român de la Lisabona.
Mihaela Toader – După 50 de ani de la Revoluția Garoafelor, cum vedeți viitorul Portugaliei în Europa? Cum este perceput viitorul prin prisma războiului din Ucraina? Sau cum se vede războiul din Ucraina de aici, din Portugalia?
Leonídio Paulo Ferreira – Portugalia își propune să fie o țară care să se dezvolte mai mult. Trebuie să ofere mai multe oportunități tinerilor. Și crede în Uniunea Europeană. Războiul actual din Europa nu este bun pentru nimeni și dăunează economiei chiar și într-o țară departe de Ucraina precum Portugalia. Dar toate sondajele indică faptul că portughezii sunt solidari cu Ucraina. Poate pentru că avem multă apreciere pentru comunitatea noastră ucraineană, poate pentru că, fiind o țară mică, ne identificăm cu Ucraina ca un David împotriva lui Goliat care este Rusia.
Mihaela Toader – La finalul interviului, aș dori să vă mulțumesc pentru amabilitatea de a răspunde la întrebări și, dacă doriți să transmiteți un mesaj cititorilor din România despre acest eveniment, 50 de ani de la Revoluția Garoafelor, sau cum ați dori ca acest eveniment sa fie înțeles în România.
Leonídio Paulo Ferreira – Portugalia este o țară mult mai bună astăzi decât era acum 50 de ani. Trebuie să înțelegem că Portugalia este unul dintre cele mai vechi state naționale din Europa, cu o limbă proprie și granițe care datează din secolul al XIII-lea. O țară cu puține resurse dar care și-a văzut destinul măreț și care a construit un imperiu pe alte continente, obținând astfel o oarecare bogăție dar care a ajuns să fie dăunătoare dezvoltării pe termen lung. Abia odată cu sfârșitul erei coloniale a fost posibil să se încerce să se dezvolte ceea ce este acest mic dreptunghi la capătul vestic al peninsulei Iberice (plus arhipelagul Azore și Madeira). Ziua de 25 aprilie a fost un moment de ruptură în istoria noastră, dar fără a renunța la trecut, am început să credem că se poate construi un viitor. Marea lecție a revoluției noastre este că nicio țară nu poate avea succes dacă este împotriva restului lumii și niciun guvern nu poate avea succes dacă ignoră dorințele oamenilor. În 1974, portughezii doreau să facă parte din Occident și să fie liberi. Și românii și-au urmat visele. Și au făcut asta, răsturnând dictatura. Poate că latinitatea împărtășită face ca visele acestor două popoare să fie deosebit de asemănătoare.
*Leonídio Paulo Ferreira – directorul adjunct al celui mai important cotidian din Portugalia, Diário de Notícias. Licențiat în Științe sociale și politice la ISCSP/Ulisboa și doctor în istorie contemporană, Universitatea din Ėvora.
