În imediata apropiere a Stadiului Naţional, la capătul troleibuzelor 90 şi 86, dacă eşti suficient de atent, zăreşti printre copaci un bust, dincolo de care poţi pătrunde în lumea orbilor, mai precis la şcoala pentru nevăzători. Bustul aparţine lui Louis Braille, un francez ce-şi pierde vederea la vârsta de 3 ani, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său. Încă foarte tânăr – nu avea decât 13 ani – începe cercetările pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând Alfabetul Braille în 1824.
După ce laşi în urmă clădirea nouă a şcolii şi traversezi o curte încă neterminată, din cauza reabilitării ce durează de câţiva ani, pătrunzi parcă în alt timp. Corpuri de clădiri construite cu eleganţă, arbori seculari, multă verdeaţă, monumente şi plăci memoriale. Ai ajuns în partea cea mai veche a aşezământului pentru orbi.
«Nimeni din cei cari intră aci să nu se creadă uitat de Dumnezeu».
Aceasta este deviza compusă de regina Elisabeta pentru primul aşezământ de ocrotire a celor lipsiţi de scumpul simţ al vederei. Iar în spatele statuii din curtea Centrului Şcolar „Regina Elisabeta”, care o reprezintă pe iniţiatoarea măreţului proiectul de ajutorare a orbilor stă scris în marmură:
«Să schimbăm mentalitatea veche despre posibilităţile de muncă şi învăţătură ale orbilor». Iată ce a reuşit, comprimat în câteva cuvinte, prima regină a României, în legătură cu ceea ce va deveni Fundaţia Culturală Vatra Luminoasă.
Proiectul a fost, pe măsura iniţiatoarei, foarte generos. Se dorea realizarea unei “colonii” pentru nevăzători, formată dintr-un aşezământ şcolar, unde copii şi adulţi să înveţe să scrie şi să citească, un loc unde să înveţe o meserie şi unde să locuiască, fără să fie vreodată daţi afară şi unde să poată fi îngrijiţi medical, în funcţie de nevoile specifice. Modelul coloniei l-a reprezentat Institutul de orbi de la Neuwied, pe care regina l-a vizitat de mai multe ori.
S-a găsit un nume cu valoare de simbol, Vatra Luminoasă, ce va fi folosit de Primăria Capitalei în 1920, pentru a înlocui vechiul nume al străzii unde se află astăzi şcoala, Mărcuţa-între-Vii. Numele străzii s-a extins în timp şi asupra cartierului. Este singurul caz din Europa în care un cartier al unui mare oraş îşi datorează numele unei instituţii a nevăzătorilor.
Pentru finanţarea proiectului, regina face apel la donatori. Scrie la diferite case regale şi princiare din Europa, îi scrie în 1905 chiar şi preşedintelui american Roosevelt. Scrie băncilor (inclusiv Băncii Naţionale a României), societăţilor petroliere, cluburilor (de pildă clubului Concordia), diferitelor institute (cum ar fi Notre Dame de Sion din Bucureşti) şi personalităţilor publice: Alexandru Marghiloman, Leon Lahovary, Marie Poenaru, Manachen Elias.
Pentru fundaţie regina a organizat un stand cu lucrările orbilor la expoziţia naţională din 1906 de la Filaret, cu dublu scop: pentru a se populariza produsele lucrate de această categorie a populaţiei şi pentru a se strânge fonduri pentru instituţie. Pe prima pagină a albumului standului, regina notase: „O para pentru Vatra Luminoasă! Cu mulţumirea orbilor! Elisabeta„. Şi banii încep să se strângă.
Sunt expuse diferite obiecte produse de orbi, de regulă împletituri, dar şi Tiparniţa lui Teodorescu, nevăzătorul care inventase o tipografie în limbajul Braille.
O parte din fondurile strânse de către societatea orbilor au provenit mai târziu din vânzarea acestei maşinării. Este vorba de Dimitrie Teodorescu, tipograf care şi-a pierdut vederea, dar nu a putut să renunţe la lumea literelor şi a semnelor, înlocuindu-le pe cele vizuale cu cele braille. A inventat o foarte ingenioasă maşină de tipărit în braille, care, pe baza publicităţii făcute de regină, s-a vândut neaşteptat de bine în Marea Britanie, Statele Unite şi Australia. Un exemplar din această maşină poate fi văzut şi astăzi la Muzeul Braille al Centrului Şcolar Vatra Luminoasă.
În anul 1908 se pune piatra de temelie a actualului local. Regina a dorit ca instituţia să deţină un spaţiu propriu, undeva la marginea Capitalei, de aceea a insistat în acest sens pe lângă regele Carol I. Regele a hotărât, în anul 1908, să cumpere un teren imens, de la strada Ţepeş Vodă, la strada Mărcuţa între Vii, un teren de livezi şi plantaţii de duzi. Terenul a fost achiziţionat atât prin cumpărări, cât şi prin donaţii. Curtea avea o suprafaţă de 1.428 mp, grădina de 10.104 mp, iar terenul aferent de 3 ha.
Din 1909, cei 80 de nevăzători locuitori ai Fundaţiei au patru pavilioane, cu locuinţe pentru interni, o şcoală, o cantină, o curte şi gradină, unde era amenajat un teren de sport. În comuna Andronache, Fundaţia mai deţinea 280 ha, pe care se cultiva porumb, orz, ovăz. Se amenajează şi un grajd pentru creşterea cailor şi a porcilor. Pentru adulţi au fost construite 12 ateliere unde se putea învăţa o meserie: împletit scaune, funii, coşuri, pantofi etc. Deviza lor era « Roagă-te şi lucrează ».
Fundaţia ia proporţii. Planurile sunt ambiţioase, dar nu şi capacităţile manageriale. Regina Elisabeta n-are deloc spirit practic. Pentru costisitoarele lucrări, ea semnează un împrumut în Germania, dar nu poate înapoia la termen banii. Creditorii vin în ţară, se duc la Palat şi ameninţă cu procesul. Carol I, plăteşte împrumutul cu proprii bani şi trece instituţia în 1909 în administraţia statului.
În anul 1910 a fost mutată la Vatră şi şcoala primară din Focşani, ce funcţiona pe lângă Orfelinatul din Focşani. Elevii iau lecţii de citit şi scris în Braille. Orele de curs sunt completate cu ore de muzică, un cor şi un ciclu de conferinţe. Sunt angajaţi profesori (unii, precum profesor Robin, predau în esperanto). Regina învaţă şi ea, atât Braille, cât şi esperando.
Pentru că fundaţia avea sediul în Bucureşti şi puţini orbi din ţară puteau beneficia de această formă instituţionalizată, Regina Elisabeta s-a gândit să organizeze filiale ale fundaţiei în diverse regiuni ale ţării, care să se numească Societăţile regionale „Vatra Luminoasă”. Aceste societăţi, în număr de 70, aveau ca scop strângerea de fonduri, identificarea persoanelor cu probleme şi îndrumarea lor spre azilul din Bucureşti.
Primul război mondial a adus probleme multiple generate de lipsurile de toate felurile, hrană, combustibil etc. Regimul de ocupaţie asupra Bucureştilor, rechiziţiile de hrană şi medicamente practicate de trupele austro-germane de ocupaţie au dus la izbucnirea unor epidemii precum tifosul exantematic, care a făcut multe victime şi în colonia nevăzătorilor, printre interni şi angajaţi.
După război, aşezământul capătă personalitate juridică, printr-o lege votată în parlament şi publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, se numea la conducerea fundaţiei, un nou Consiliu de Administraţie.
În 1920 se ridică un spital oftalmologic, primul de acest gen din Bucureşti, condus în primii ani de dr. Adela Leonida, sora inginerului Dimitrie Leonida.
Pentru a omagia contribuţia familiei regale la dezvoltarea Societăţii Orbilor şi a instituţiilor sale, la 31 oct. 1925, în curtea Aşezământului Vatra Luminoasă, în prezenţa şi sub auspiciul Primului ministru Ion I. C. Brătianu, a fost dezvelit bustul Reginei Elisabeta.
Şcoala şi atelierele din Vatra Luminoasă au funcţionat relativ bine în perioada interbelică, dar cel de-al doilea război mondial va aduce din nou probleme generate de război, aici fiind cantonat un spitalul de campanie numărul 301.
După 1945 azilul s-a desfiinţat, orbii interni fiind integraţi în societate, dar şcoala a rămas să funcţioneze în subordinea Ministerului Învăţământului.
În prezent Aşezământul Vatra Luminoasă cuprinde doar Centrul Şcolar Regina Elisabeta şi Asociaţia Nevăzătorilor.
Regimurile dinainte şi după 1989 au tot muşcat din aşezământ, pe el construindu-se Stadionul Naţional şi complexul sportiv, depouri, locuinţe, fabrici. După 1989 a mai rămas în folosinţă doar o suprafaţă ce depăşea cu puţin 6 hectare – 14.400 metri pătraţi – în folosinţa Asociaţiei Nevăzătorilor, alţi 50.000 de metri pătraţi fiind consemnaţi în administrarea şcolii pentru Orbi „Regina Elisabeta”. Suprafaţa terenului şcolii a fost redusă ulterior la 26.000 de metri pătraţi după ce Oficiul de Cadastru a constatat o „eroare” în evidenţe.
De altfel, de-a lungul anilor asociaţia a pierdut mai toată zona verde pe care o deţinea. În 2003, a donat prima bucată din teren pentru construirea unei biserici şi a unei case parohiale. În 2010, în urma unui schimb de terenuri, asociaţia a pierdut şi restul parcului pe care îl mai avea în folosinţă.
Plantaţia de duzi, monument al naturii, cu peste 7.000 de metri pătraţi a fost pusă la pământ.
Terenul de sport al nevăzătorilor de la şcoala specială “Regina Elisabeta” a fost la rândul lui pierdut. Acest lucru a fost posibil în baza referatului de specialitate întocmit de Primăria Sectorului 2, conform căruia spaţiul respectiv ar fi “teren viran, cu vegetaţie crescută haotic, pe care locuitorii din zonă îl folosesc din când în când ca teren de fotbal”. Pe terenul de sport al Şcolii de Nevăzători “Regina Elisabeta” din Sectorul 2 al Capitalei se construieşte un azi un hotel şi o “Casă a ambasadorilor”.
