Suntem atât de obișnuiți să deschidem aceleași uși, să traversăm aceleași încăperi și să privim prin aceleași ferestre, încât uităm că există în noi uși care nu s-au deschis niciodată, încăperi pe care nu le-am traversat niciodată și ferestre prin care nu am privit niciodată. De toate acestea ne putem da seama numai atunci când reușim să ne depășim un anumit prag de sensibilitate, de durere sau de înțelegere. Străpungerea acelui prag, asemenea străpungerii coconului de către fluture, te saltă spre alte praguri…tot mai vaste și tot mai largi.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi