Un amic care îşi documentează lucrarea de licenţă pe tema cenzurii în presa comunistă mi-a pus la dispoziţie nota de mai jos, întocmită de un angajat al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor – Unitatea Oradea.
Nota relatează sec modalitatea prin care aparatcikii eliminau din ziare sau reviste textele care nu „dădeau bine”. În cazul de faţă este vorba despre două mărturii legate de ultimii ani din viaţă ai lui Avram Iancu, pe care „crăişorul” i-a petrecut vagabondând prin Apuseni, fără căpătâi, pe jumătate nebun.
Mărturiile au fost culese de Alexandru Papiu Ilarian şi sunt redate într-o scrisoare a acestuia către Simion Bărnuţiu şi Augustin Treboniu Laurian. Epistola urma să fie publicată în 1968 în Revista „Steaua”, dar pe fir au intrat cenzorii… Restul e istorie.
Avram Iancu, fotografie din ultimii ani de viaţă
„Nr. 3356 din 11 VI 1968
NOTA
asupra unor intervenţii efectuate în revista “STEAUA” – Cluj
Nr. 4/1968
La rubrica “Documente” urma să apară o scrisoare adresată de Papiu Ilarian lui Simion Bărnuţiu şi A. T. Laurian, referitoare la “controversata şi în buna parte obscura problemă a suferinţei şi alienării lui Avram Iancu”.
Istoricul ardelean reproducea o serie de discuţii pe care le-a avut cu ţărani moţi, cu presonalităţi care l-au cunoscut pe Avram Iancu şi cu familia
Al. Papiu Ilarian
acestuia, din care reieşea că boala sa a fost o invenţie răuvoitoare a celor care erau interesaţi în a-i submina autoritatea. Totuşi, în scrisoarea lui Papiu Ilarian se dădeau şi unele amănunte care-l puneau într-o lumină defavorabilă pe Avram Iancu. De exemplu, un preot din Abrud relatează: “În săptămâna trecută a fost la Câmpeni, iar d. Protopop şi alţi domni îl chemară înainte pre Iancu şi-i spuseră cu frumosul să nu facă atâta ruşine nouă şi românilor, să umble în zdrenţe, să nu doarmă acum la unul, acum la altul, să nu se însoţească cu individele cele mai suspecte, să nu şadă prin ospătării, căci altminteri, ca români, ne aflăm îndatoraţi a-l arăta mai sus şi a cere să se trimită la vreun spital de nebuni”.
Preotul Balint din Roşia povesteşte: “Sărmanul, e smintit de tot, precum veţi fi auzit… Numai ruşine face la toţi. Dealtimintrea, să mă credeţi eu îl cunosc de copil, dânsul neceodată n-a fost cu mintea chiar întreagă. Românii şi-au făcut prea multe ilusiuni de dânsul. Numele lui a făcut prea multă sfară în ţară. Şi bine scim cu toţii că dânsul nece subt revoluţiune n-a făcut, aşa zicând, nemica, numai a beut şi mâncat şi durmit”.
Scrisoarea a fost semnalată Comitetului Judeţean Cluj al P.C.R., care a indicat eliminarea ei.
NM
(A.N.D.J. Bh., fond D.G.P.T. – U.O., d 17/1968, f. 154 – 155)”
Nota a fost publicată de Ion Zainea, în cartea „Cenzura storiei, istoria cenzurată. Documente (1966 – 1972)”, apărută la Editura Universităţii din Oradea, în 2006.
