„Week-end”-ul în istoria noastră este o cucerire recentă, care şi-a făcut loc cu greu, după primul război mondial. Sub comunişti purta numele de „SRL”-uri, adică se chema că ai o sâmbătă liberă care venea îndeosebi pentru aceia care lucrau pentru export, odată la 45 de zile.
Dar au existat în istoria noastră mai multe feluri de a petrece finalul de săptămână, atunci când aceste zile nu aveau corespondent cu vreo sărbătoare religioasă sau profană.
Boierimea noastră pleca spre zonele împădurite ale oraşului cum erau ostrovul Sf.Elefterie şi dealul Cotrocenilor, sau pădurea Lupeştilor de pe Dealul Spirii, Ciutăria Domnească, un alt întins ostrov al Dâmboviţei în zona numită recent „Timpuri Noi”. Iar când vremea bună o permitea existau şi plecările către mănăstiri sau conacele aflate în afara oraşului. Serile, familiile înstărite le petreceau cu precădere în chioşcul aflat în grădinile întinse care le înconjurau reşedinţa.
Cu secolul al XIX-lea s-au schimbat atât generaţiile cât şi gusturile. Plecările erau numai către seară cu trăsura iar în rest, soarelele, supeurile, petrecerile private în general erau animate cu jocuri de cărţi, golf, tenis, biliard etc., care au cucerit pe toţi aceia care-şi permiteau o astfel de recreere. Privilegiaţii regimului comunist, deşi ideologia le interzicea obiceiurile burgheze, le-au păstrat pentru micul lor alcov habitual, unde prostimea nu putea şti ce se petrece cu adevărat.
Clasa de mijloc, atunci când a existat în istorie, a consumat la rândul ei, în variate moduri finalul de săptamână: de multe ori lucrând, mai ales negustorii şi liberii profesionşti. Exista desigur şi bucuria întâlnirilor în familii înrudite sau reunite prin interese comune. Plecările erau mai rare, dificultăţile vieţii erau destul de aproape de aceşti oameni care reuşeau totuşi să aibă un statut social ridicat. Menţinerea acestui statut necesita însă eforturi continue, o prezenţă activă pentru a prinde orice prilej de cunoaştere şi reuşită ceea ce însemna şi multe week-end-uri sacrificate.
Pentru ceilalţi, mulţimea oamenilor simplii, zilele curgeau la fel, fără nuanţe şi forme diferite între zilele săptămânii şi finalul ei. Dincolo de sărbătorile onomastice sau religioase care se nimereau uneori a fi la final de săptămână, week-end-ul era doar bucuria copiilor care scăpau de şcoală pentru două zile. Pentru majoritatrea românilor – sau a bucureştenilor, week-end-ul este de fapt o bucurie cunoscută mai bine după 1990.
Este foarte clar, lucrurile au început să se schimbe în ultimii 20 ani şi din perspectiva conceptului de final de săptămână. Şi toate aceste schimbări vor modela societatea în sesn pozitiv, numai cu sprijinul generaţiilor tinere sau aflate la a doua tinereţe, în măsura în care nivelul de cultură şi educaţie vor oferi înţelegerea modificărilor de peisaj social.
