Singurătăţile noastre, fiind „date”, nu se pot întalni niciodată. Ele pot deveni doar din ce în ce mai mari, mai universale.
Conţinutul singurătăţii mele tu nu-l poţi şti şi nu-l poţi niciodată cuprinde, poate doar calitatea singurătăţii mele se poate întâlni cu calitatea singurătăţii tale. Numai „calităţile” se pot întâlni, nu şi „conţinuturile”. Conţinuturile noastre sunt atât de unice şi atât de adânci, încât nu se pot comunica şi nu se pot dărui. Ele rămân mereu tăcute, de nebănuit şi de neatins. Ceea ce putem dărui însă, fără rezerve, sunt numai calităţile noastre, calitatea simţirii, a iubirii, a graţiei, a suferinţei şi a bucuriei. Şi putem dărui toate acestea numai când conţinuturile noastre sufleteşti (unice, „date”) au fost sublimate şi înnobilate în calităţi sufleteşti universale.
Cum orice conţinut ne este, în fond, o continuă sublimare, o progresivă ardere…cu adevărat ne putem întâlni, cu adevărat putem fi doar atunci când ieşind din sfera conţinuturilor concrete, individuale, intrăm în sfera calităţilor universale. Pentru aceasta, conţinuturile noastre sufleteşti trebuie să rămână jos…să devină cenuşă, iar calităţile noastre trebuie să se înalţe cât mai sus…să devină reper, lumină.
