O veche poveste ne vorbeşte despre un rege şi despre poporul său care se revoltă într-o bună zi împotriva lui. Fiinţă înţeleaptă, regele coboară de pe tron, renunţă la coroană şi la sceptru, liniştind astfel mulţimea înfierbântată. Împăraţia respectivă nu a dus-o însă mai bine fără rege, norul nemulţumirii umbrind până la întunecare regatul. Aşa se face că oamenii l-au căutat din nou pe rege, i-au dat înapoi coroana şi sceptrul şi, urcându-l pe tron, l-au rugat într-un glas să-i conducă „cu putere şi dreptate”. Aceasta era, iată, voinţa poporului…
Regele s-a supus acestei voinţe, astfel că zi de zi veneau la el oameni care-i relatau despre poverile şi nedreptăţile îndurate, dezvăluindu-i acte de abuz, de agresiune şi violenţă, de asuprire şi umilire, de corupţie, înşelăciune şi furt, regele izgonind astfel în fiecare zi câte un nelegiuitor din împăraţie. Inimile oamenilor s-au umplut, treptat, de atâta bucurie şi speranţă, încât în semn de recunoştinţă s-au strâns în jurul regelui lor mulţumindu-i pentru că a alungat viperele şi a curăţat pământul de lepre. Iar regele, în marea sa înţelepciune, a rostit aceste cuvinte memorabile : „Nu eu, ci voi sunteţi regele. Când m-aţi crezut slab şi prost cârmuitor, voi înşivă eraţi aşa. Iar acum împărăţia este bine condusă pentru că este voinţa voastră”.
Nu conştientizăm, din păcate, suficient de clar faptul că importantă rămâne întotdeauna voinţa noastră, voinţa poporului, cârmuitorul sau conducătorul nefiind decât expresia sau simbolul voinţei poporului.
Consider că această poveste exprimă una din lecţiile cele mai importante ale democraţiei, aceea că voinţa poporului, asumată în deplinătatea ei, trebuie să dicteze sau să determine voinţa cârmuitorului – şi nu invers. Dacă voinţa poporului nu e suficient de puternică, de matură sau de determinată, atunci noi vom fi tentaţi să dăm vina pe cârmuitor, făcând din el ţapul ispăşitor al voinţei noastre politice slabe. Dimpotrivă, dacă voinţa poporului e suficient de puternică, de matură sau de determinată, atunci noi, decizând în unanimitate să fim conduşi „cu dreptate” vom presa suficient de mult şi din toate părţile pentru a determina voinţa cârmuitorului să acţioneze „cu putere” în sensul ales de noi înşine.
