Una din formele de agresivitate cele mai raspandite, cel puţin în spaţiul nostru mioritic, este agresivitatea de tip pasiv. Această formă de agresivitate izvorăşte dintr-un complex de inferioritate existenţială care, printr-un mecanism defensiv, duce la imitarea, copierea, identificarea sau mimarea unor valori, idei, sentimente şi atitudini străine, neizvorâte dintr-un proces lăuntric de creştere interioară, ci preluate de-a gata de la mai vânjoşii noştri vecini europeni, fapt ce generează acea atitudine de duplicitate şi laşitate, atât de specifică mioriticilor.
Nefiind ceva anume, neavând o substanţă, un background propriu, mioriticii imită şi copiază febril-agresiv totul, de unde şi lipsa acută a sentimentului de valoare şi identitate naţională. Iată de ce suntem lipsiţi de coloană vertebrală, lipsiţi de caracter, lipsiţi de reper, lipsiţi de acea „busolă” care să ne indice direcţia… Iată de ce mimăm doar inteligenţa şi siguranţa, mai cu seamă în sfera cuvintelor, dar oscilăm şi ne bâlbâim enorm la cel mai mic semn de traducere în faptă, în acţiune, invocând, vai, varii motive.
Neavând competenţa acţiunii, mioriticii devin astfel pasiv-agresivi, frustraţi, dezbinaţi şi manipulatori, hrănindu-se dintr-o morală viciată şi resentimentară care dă naştere, într-o măsură mai mare sau mai mică, duplicităţii, laşităţii, fricii, hoţiei (de bunuri sau idei), corupţiei, ipocriziei, cârcotelilor vulgare, mârlăniei şi lipsei de consideraţie sau de respect.
Iată de ce există atât de multă agresivitate pasivă în România. Acest tip de agresivitate este de departe cel mai nociv, deoarece are ca substrat o neputinţă existenţială. Căci cea mai mare agresivitate este, în fond, aceea de a nu putea fi tu însuţi, atât la nivel de individ, cât şi la nivel de naţiune.
