S-a făcut cald şi au prins să înflorească tufele galbene şi pomii roz şi albi. O dulceaţă moale pluteşte-n aer, răvăşindu-ţi simţurile într-un fior sonor. Paşii o iau din loc, hai hui, presimţind o chemare…Şi ajungi în cele din urmă în preajma unui copac. Si ascultând murmurul copacului, el creşte…se desface şi coboară-n tine atât de blând şi atât de adânc încât îţi topeşte toţi centrii mişcării. Şi-n acea fantă de veşnicie, copacul îţi devine cel dintâi iubit şi cea dintâi iubire. O iubire atât de pură şi atât de ultimă, încât timpul îţi cere iertare – învins.
