Condiţionată în ale ei manifestări de activităţi economice, spirituale, juridice şi politice; viaţa socială a fiecăruia dintre noi pendulează între nevoi de adevăr, iubire,libertate şi credinţă.
Şi… în vacarmul acesta, plăcut nouă, numit viaţă, scriitorul, un fel de înger al sufletului omenesc, ca un Hristos, când rănit şi vulnerabil, când respins şi sfâşiat de tristeţe, când abandonat, se metamorfozează şi renaşte din propria-i literă, vindecat, brăzdat de ridurile compasiunii, capabil de iubire şi cu bulgărele bucuriei de a trăi la piept.
În lupta sa cu autosuficienţa şi canoanele la care îl supune societatea, mărturisitorul de litere, căci ce altceva poate fi scriitorul, trebuie a ieşi în agora spre a livra, deliberat, semenilor, înălţările sale către artă şi dragoste, după postul însingurării autoimpus în timpul actului de creaţie.
Glisând pe alte coordonate, mai putem gândi că scriitorul mai poate deţine în contemporaneitate un rol determinant în formarea spiritualităţii de mâine?
Cine însă mai pune preţ pe strădania scriitorului, pe dorinţa sa de a împărtăşi din tainele sale existenţiale, pe arderea sa plenară, pe facerea sa, căci… nu, cuvântul poet provine din greacă, venind de la verbul “POIEIN”, care în traducere în limba română înseamnă “A FACE” ?
Verdictul ar putea fi aproximativ favorabil, căci vorba lui Cioran “Afară de Eminescu, totul e aproximativ”.
Dar…paradoxal, de cele mai multe ori, scriitorul are o existenţă tragică, nerenunţând la demnitate, la sacru, la principii şi valori morale.
Din această perspectivă, societatea nici nu-şi imaginează ce pierde prin neluarea în seamă, serios, a ceea ce împleteşte scriitorul din “funia literelor” !
În România îşi duc traiul, mai bun ori mai rău, 2500 de scriitorii cu acte în regulă, afiliaţi la USR, la o populaţie de aproximativ 20.000.000 de locuitori, după datele ultimului recensământ, ceea ce în procentaj reprezintă 0,0125%, mai concret, 0,000125 scriitori pe cap de locuitor.
Pe de altă parte, la un total de 13.832 de localităţi din ţara noastră, curtată, în veacuri, de nevoi şi pătrunsă de toate formele de relief, ar reveni cam 0,18 scriitori pe localitate, concret, de 5,6 ori mai puţin decât un scriitor întreg !
Ce s-ar întâmpla dacă Guvernul României ar aloca acelaşi procent din buget pentru traiul decent al fiecărui scriitor? Pagubă mare ! Nici mai mult , nici mai puţin de 0,3%, din cât reprezintă bugetul total pentru cultura întregului neam, ministerului de resort rămânându-i 99,7% din total, pentru realizări măreţe în domeniu.
Şi… în fond şi la urmei, urmei…poate, şi de ce nu, vom ajunge şi noi în postura poetică a regretatului Radu Gyr, de a ne pipăi mâinile şi a găsi pe ele urmele cuielor lui Hristos !
Că vrem ori nu, sacrul s-a strecurat în conştiinţa noastră, poate mai adânc decât la ceilalţi semeni.
Şi atunci, scriitorii… nu ar trebui să vehiculeze mai des printre necitori, să audă mai bine strigătul înăbuşit al străzii, să-i respecte deopotrivă şi pe cei care înjură, pe delatori, pe foştii puşcăriaşi ori cârcotaşi, să devină mai flexibili şi mai toleranţi ?
Nu ar fi necesară o colaborare punctuală în cadrul arealului specific, astfel încât întâlnirile lor să devină ore magistrale de cunoaştere şi autocunoaştere până în măduva spiritualităţii lor, ca “ cititori care îi citesc pe cititori”, vorba lui Nichita ?
Atât am avut a spune din mintea-mi “bostaniană” cu exprimarea-mi “sămânţită”.
Mircea Bostan
