“Irefutabil nu înseamnă ce credeţi dumneavoastră, doamnă”
George Pruteanu; Emisiunea “Doar o vorbă să-ţi mai spun”
Nu am aflat ce credea respectiva doamnă care scrisese redacţiei, pot presupune totuşi că s-a gândit la vreo pornografie şi, după ce fost încălzită uşor pe dinăuntru de perspectivă, s-a decis să ceară părerea specialiştilor. Omul cât trăieşte învaţă iar acumularea de cuvinte noi este o activitate cât se poate de meritorie.
Irefutabil=care nu poate fi respins ori combătut, absolut convingător, ne-a parvenit din latină (irrefutabilis, in refuto) via franceză (irrefutable) şi se poate referi la o dovadă atât de clară încât devine o evidenţă sau la un argument atât de puternic încât nu poţi decât să ridici din umeri – cuvintele sunt de prisos.
Exemplu de argument irefutabil: “Pentru că aşa-mi place mie”
Putem înţelege de ce irefutabil provoacă zâmbete, dacă nu chiar chicoteli, pare a proveni din acelaşi loc ca şi minunatul şi concisul cuvânt cu care românii desemnează copulaţia (lat. copulatio), cuvânt care dezvoltă o familie numeroasă printre ai cărei membri se numără şi futabil, respectiv care se pretează unei copulaţii, deci presupune o intromisiune (fr. intromission).
Puteţi observa că dacă copulaţie este un substantiv din care derivă verbul (a copula), minunantul său sinonim este o rădăcină lingvistică, din el derivă rapid un verb- românii gândesc situaţia ca fiind una activă – nu este (doar) o intromisiune, este mai ales acţiunea de a introduce.
Dovezile pe care le-am adus în sprijinul acestei teorii sunt, cred eu, irefutabile.
