Războiul din Iran aruncă în aer șantierele de autostrăzi din România și adâncește criza bugetară cu care se confruntă guvernul.
Scumpirea carburanților și a materialelor de construcții periclitează grav marile lucrări de infrastructură și cu siguranță încetinesc ritmul normal de lucru conform graficelor de execuție asumate contractual.
O nouă criză va bloca România. Ce urmează?
Valul de scumpiri care lovește economia românească începe să se vadă tot mai clar și pe marile șantiere de infrastructură. Explozia prețurilor la carburanți, energie, bitum, ciment, oțel și transport pune o presiune uriașă pe contractele deja semnate, iar efectele se traduc în riscuri crescute pentru finalizarea unor loturi esențiale.
În teorie, România traversează una dintre cele mai intense perioade de investiții în infrastructura rutieră din ultimele decenii. În practică însă, costurile în creștere riscă să transforme șantierele într-o cursă care se poate termina abrupt, înainte să se ajungă la linia de finish.
Fiecare lună înseamnă din ce în ce mai mulți bani, iar constructorilor le va fi aproape imposibil să mai mențină mobilizarea și fluxurile de materiale, deoarece nu vor mai avea de unde să plătească prețurile care cresc accelerat.
O nouă lovitură vine de la pompe!
Una dintre cele mai sensibile lovituri vine din zona combustibililor. Șantierele de autostradă sunt, prin definiție, mari consumatoare de motorină: de la excavatoare și buldozere, la autobasculante, compactoare și utilaje pentru asfaltare.
Orice creștere de preț la pompă se propagă imediat în costul pe kilometru de autostradă. Iar când motorina se scumpește, cresc simultan și cheltuielile cu transportul agregatelor, cu aprovizionarea stațiilor de asfalt și cu logistica de șantier.
Ce se mai poate face?
Problema este amplificată de faptul că scumpirea carburanților nu vine singură. Ea trage după sine și costurile pentru materiile prime esențiale. Bitumul, produs direct dependent de piața petrolului, devine mai scump, iar odată cu el se majorează și prețul asfaltului.
Cimentul și oțelul, deja afectate în ultimii ani de costuri ridicate la energie și transport, rămân la rândul lor sub presiune. Într-un asemenea context, bugetele inițiale pe care au fost licitate multe contracte ajung rapid să nu mai reflecte realitatea din teren.
Ajustarea prețurilor la contracte din nou pe masa Guvernului
Pentru companiile de construcții, această diferență între prețul din contract și costul real al execuției devine o problemă critică. Dacă ajustările de preț întârzie sau nu acoperă suficient scumpirile, constructorii sunt puși în situația de a lucra cu marje tot mai mici de profit sau chiar în pierdere.
În astfel de condiții, ritmul de execuție poate scădea, iar unele firme aleg să prioritizeze loturile unde presiunea financiară este mai ușor de gestionat.
”Anul acesta avem în program să deschidem 250 de kilometri de autostradă”
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR a declarat: ,,Parcurgem un moment critic pentru infrastructura din România. În anul 2022, din cauza războiului din Ucraina, creșterea accelerată a prețurilor la materialele de construcții ne-a obligat să promovăm OUG 64 privind ajustarea prețurilor, adoptată de Guvern. Acum, adăugat la acest conflict, a apărut un nou conflict în Orientul Mijlociu, care se suprapune pe o piată și așa dificilă și ne pune într-o situație aproape imposibilă.
Anul acesta avem în program să deschidem 250 de kilometri de autostradă. Aceste contracte, însă, au fost semnate pe sume care acum riscă să nu mai corespundă niciunei prognoze. Legea ne permite să ajustăm contractele cu maxim 23%, însă este foarte posibil să fie nevoie de sume mai mari deoarece nu avem o predictibilitate pe următoarea perioadă pe tot ce înseamnă prețuri la materiale și combustibili.”
Constructorii plătesc mai mult pentru carburant, pentru materiale, pentru transport, pentru întreținerea utilajelor și pentru subcontractori.
În paralel, statul este obligat să găsească resurse suplimentare pentru a menține proiectele în grafic, într-un moment în care presiunea pe bugetul public rămâne ridicată, dar și să convingă Uniunea Europeană, principalul finanțator al acestor proiecte, să suplimenteze sumele alocate.
Kilometri promiși de autostradă devin istorie?
În plus, o mare parte dintre proiectele mari de infrastructură sunt legate de termene stricte de finanțare europeană. Acolo unde lucrările sunt susținute prin PNRR sau prin alte programe europene, întârzierile implică un risc real de a pierde bani europeni dacă proiectele nu sunt duse la capăt în ferestrele asumate.
Pe termen scurt, autoritățile și constructorii încearcă să țină șantierele în viață prin mecanisme de ajustare a prețurilor și prin reeșalonări de termene. Pe termen mediu însă, problema este una structurală: fără predictibilitate la costuri și fără o capacitate rapidă de actualizare a contractelor, fiecare nou puseu de scumpiri riscă să se transforme într-un nou blocaj.
Pentru România miza este uriașă. Autostrăzile sunt o condiție pentru dezvoltare economică, investiții și conectivitate regională. Dacă actuala criză a prețurilor continuă să erodeze ritmul lucrărilor, țara riscă să plătească dublu: o dată prin facturi mai mari pentru infrastructură și a doua oară prin ani pierduți în trafic, întârzieri logistice și oportunități economice ratate.
Pe șantierele de autostrăzi, asfaltul se așterne încă. Dar, în spatele fiecărui kilometru construit, nota de plată devine tot mai greu de suportat.
