Educaţia a fost dintotdeauna un domeniu pe cât de esenţial, pe-atât de dificil de implementat, ea bazându-se în principal pe reprimarea instinctelor egoiste în favoarea raţiunii şi a bunului simţ.
Asistăm în prezent la o devalorizare continuă a procesului educaţional şi la o acută lipsă de sens şi de autoritate, fapt ce a permis treptat, treptat ca instituţia respectului, a devotamentului şi a bunului simţ să fie călcată în picioare şi chiar strivită sub copite.
Şcoala, unul din factorii decisivi ai educaţiei, suferă de această lipsă de autoritate, lipsă pe care încearcă s-o mascheze, s-o acopere printr-o deplasare a centrului de greutate spre elev.
Vorbim azi de o educaţie „centrată pe elev”, încurajând nu atât cunoştinţele solide cât facilitatea obţinerii lor prin diferite tehnici şi metode „interactive”, ce stimulează elevilor doar atenţia şi motivaţia exterioare, slăbindu-le pe cele interioare. O educaţie încurajând un activism, o eficienţă şi o productivitate sterilă a gândirii, în absenţa unor acumulări pasive bazate pe o receptare profundă de conţinut. O educaţie încercând să încurajeze o gândire critică în absenţa unei gândiri propriu-zise sau încurajând opinii, păreri personale, idei creative şi originale în absenţa studiului şi a invăţării efective.
Astfel, elevii sunt puşi prea devreme să judece, să critice şi să formuleze cu uşurinţă opinii asupra diferitelor aspecte, ceea ce conduce la superficialitate, aroganţă şi la o slăbire a sentimentelor de respect, devotament, admiraţie şi încredere, forţe atât de viguroase şi de necesare procesului de cunoaştere şi de educaţie.
Iată de ce e important să insistăm asupra acestui aspect, mai ales în epoca noastră înclinată mai mult spre a critica, a judeca şi a opina decât a avea încredere şi a respecta. Se consideră în mod eronat că sentimente precum respectul, admiraţia sau devotamentul nu au nicio legătură cu cunoaşterea, aceasta fiind considerată o facultate independentă şi de sine stătătoare. Ceea ce se ignoră e faptul că sufletul omului e cel ce cunoaşte, motiv pentru care el nu va putea dobândi o cunoaştere adevărată decât dacă a învăţat mai întâi să o respecte. Căci măsura respectului dă şi măsura cunoaşterii.
