Cum orice surâs ne e o margine de lume, o desfrunzire,
o ardere-ncheiată, o dez…mărginire. Cum orice surâs ne
murmură nostalgia şi tristeţea firii. Cum orice surâs ne e
un pas, o-nfăşurare a miilor de clipe, un voal mereu mai
transparent şi mai fragil…cum orice surâs ne e un spin, o
frângere, o îndoire, o amplă răsucire-n sine, o spirală-ntre
mişcătorii poli. Cum orice surâs deschide-o plecare… cum
orice surâs e o renunţare.
Cum orice surâs e o cădere-n timp…un picur licărind în
palme, cum orice surâs e ceva de ne-nţeles, o sonoritate, un
ritm, o ploaie sau poate-un boboc de lacrimă şoptindu-ne să-i
fim propriul surâs…
Cum orice surâs e o rostogolire-n timp şi spaţiu, cum orice
surâs e coaja sâmburelui, a sufletului călător, cum orice surâs
e un orizont, un straniu ecou, o veche barcă, un mal, un iar, un
dulce-amar.
Cum orice surâs e…sus. Se poate oare surâde…jos ? Se poate
doar zâmbi, iar zâmbetul e jos, deoarece priveşte totdeauna spre
ceva, surâsul însă…nu priveşte spre nimic. Cum orice surâs ne e
o aură, un cer, un rai, o frumoasă răstignire…cum orice surâs ne
e o albă, o graţie, o divină inspiraţie.
Cum orice surâs e o plecare, o-ntoarcere…cum orice surâs e o
completă rotaţie-n jurul razei sale, în jurul propriului său spin –
înfăşurându-se, desfăşurându-se. Cum orice surâs ascunde-n
fiece minuscul pliu al său plenitudinea curgătoare a unui univers
în mişcare.
Cum orice surâs e un univers, o întâlnire totală, punct final,
repaos, holomişcare.
