Societatea în care trăim e una a „postdatoriei”. Aceasta pune mare accent pe drepturile individului şi mai puţin pe obligaţiile şi îndatoririle acestuia. Consecinţa firească a acestei stări de fapt e egoismul generalizat, specific societăţii noastre atomiste şi fragmentare, în care partea e considerată mai importantă decât întregul.
Este evident că atâta vreme cât „eul” (partea) se consideră mai presus decât alt „eu” (altă parte) sau mai presus chiar decât restul omenirii (întregul), el va tinde, conform logicii părţii, să-şi apere interesele propriului „eu” împotriva intereselor altui „eu”, făcând astfel ca energiile oamenilor să se irosească în acţiuni opuse şi contradictorii.
Societatea noastră are o înţelegere greşită a libertăţii… Libertatea drepturilor a devenit un pretext pentru o serie de revendicări arogante şi absurde, care nu fac decât să exacerbeze egoul indivizilor prinşi în plasa propriei neputinţe, a propriei neînţelegeri, a propriului narcisism. Altfel spus, libertatea drepturilor a făcut posibilă exaltarea egoismului dominat de acel „principiu al plăcerii” ce tinde tot mai mult să substituie „principiul realităţii”.
Indivizii au, azi, o serie de drepturi care le inflamează egoul, care consideră că li se cuvin şi pentru care se bat cu pumnul în piept. Ceea ce se ignoră e faptul că oamenii au drepturi doar în măsura în care le cuceresc…Şi asta în cadrul unui proces în care prioritară e relaţia cu Celălalt, ca Datorie. Mai simplu spus, înainte să ceri, să revendici un drept pentru tine trebuie să-l dai…celuilalt, motiv pentru care datoriile trebuie să fie prioritare, nu drepturile.
De pildă, dreptul de a fi respectat trebuie să fie mai întâi o datorie şi chiar ca un imperativ, în sensul respectării umanităţii din fiecare om. Dar dacă un individ are în vedere doar dreptul său de a fi respectat, atunci el devine orb la celălalt, căci raportându-se doar la sine nu mai „vede” relaţia cu celălalt – ceea ce este datoria sa.
Cum Celălalt nu e decât prelungirea şi extensia propriului Sine, atunci orbirea de celălalt echivalează cu orbirea de sine, ceea ce implică o dublă orbire cu consecinţe dintre cele mai nefaste pentru individ şi omenire, luate ca întreg.
Astfel, logica părţii, a „drepturilor” sau a „postdatoriei” ar trebui înlocuită cu o logică holistă, a întregului, a postdrepturilor…
