Ordinul religios cavaleresc al Dragonului – Societas Draconistrarum – a fost întemeiat în ziua de 12 decembrie 1408, fiind un ordin militar prezent în zona centrală a Europei.
Asemănător Ordinului Templierilor, fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg, în principal pentru a proteja creștinătatea de amenințarea otomană, având ca sfinţi ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfânta Margareta.
Alături de viitorul împarat al Ungariei, acest ordin militar a fost sprijinit şi întărit de către următorii mari lideri ai lumii de atunci: Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb; Stefan Lazarevici, despotul Serbiei; Alfons de Aragon şi Neapole; Ladislau al II-lea Iagelon; Vytautas cel Mare; Ernest al Austriei; Cristof al III-lea al Danemarcei; Pippo Spano si Perenyi Emeric, cancelar al Universităţii din Praga. În rândul membrilor acestui ordin militar s-a aflat şi voievodul muntean Vlad al II-lea, numit şi “Dracul”. Voievodul a fost primit în rândul membrilor în anul 1431, la Nurenberg, de către însuşi Sigismund de Luxemburg, rămânând în Ordin până în 1436.
Cavalerii acestui ordin militar aveau urmatoarea deviză: “Puterea Dragonului”, iar simbolul acestora era un dragon înconvoiat, reprezentat cu vârful cozii încolăcit în jurul gâtului, pe spate având o cruce. Coada încolăcită în jurul propriului gât este simbolul puterii de sacrificare a propriei vieți.
În creştinism însă, “dragonul” este asociat puterii malefice, învinse de Sfântul Gheorghe. De asemenea, semnifică şi puterea morţii învinsă de Hristos în Jertfa de pe Cruce, după cum vedem pe multe dintre iconostasele vechilor mănăstiri, unde la picioarele crucii se află un dragon. Dragonul este de culoare verde, iar bucla cozii încolăcită în jurul gâtului este de culoare verde aurie; pe spatele dragonului, o bandă albă poartă pe ea o cruce roşie, asemănătoare semnului cruciaţilor. Deasupra dragonului se ridică o altă cruce, înconjurată de flăcări.
Cavalerii urmau reguli stricte, atât de vieţuire în cadrul ordinului, cât şi de alegere pe un alt loc de administrare. Pentru a putea intra în rândul celor 24 de cavaleri primi, era nevoie de moartea unuia dintre ei şi de încercarea vreme de un an a celui ce urma să fie primit.
În fiecare zi de vineri, cavalerii purtau un veştmânt de doliu, în amintirea Patimilor lui Hristos.
Ordinul urmărea întărirea Bisericii lui Hristos, sub aripa protectoare a religiei creştine. Deşi obiectivele ordinului erau numite a fi de natură religioasă, acesta a influenţat semnificativ în acea vreme deciziile diplomatice, militare, politce şi juridice ale statelor Europei Centrale.
