Trei clădiri de birouri se construiesc în zona Romană

Sectorul clădirilor de birouri se mută în zona ultracentrală a Capitalei. Trei clădiri se ridică în această perioadă în zona Romană, între bulevardul Magheru şi Calea Victoriei, respectiv pe strada Căderea Bastiliei.
Trei cladiri de birouri se construiesc in zona Romana

Trei clădiri de birouri se construiesc în zona Romană

 

Lângă hotelul Mercur, deschis recent pe strada George Enescu, israelienii de la Jupiter Group, care deţin centrul comercial Jupiter City din Piteşti, construiesc o clădire de birouri care se va numi Enescu Office Building şi care va cuprinde un imobil cu trei etaje subterane, parter şi nouă etaje supraterane, ultimele trei retrase, scrie ZF. 

În apropiere de clădirea de birouri pe care o dezvoltă israelienii se află o clădire ridicată de firma de construcţii Comnord, deţinută de omul de afaceri Sorin Creţeanu, cu un etaj subteran şi patru etaje, dintre care ultimul retras. Clădirea, care va fi o „construcţie cu funcţiuni de comerţ, servicii şi locuinţe”, este situată pe strada Georges Clemenceau şi ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2014. Deocamdată însă este ridicată doar struc­tura clădirii. Proiectantul clă­dirii este firma Proiect Bucureşti, în timp ce beneficiarul investiţiei este Hachiko Design, societate deţinută de Dan Cojocaru, administrator al Proiect Bucureşti.

Un alt proiect aflat în lucru în centrul Capitalei este cel pentru construirea unui complex de birouri tot pentru firma Proiect Bucureşti, în apropierea Pieţei Romane, pe strada Căderea Bastiliei.

Construcţia include trei clădiri şi spaţii de birouri şi este realizată tot de firma Comnord, care va încasa aproape 23 de milioane de euro pentru ridicarea com­plexului de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 22.000 de metri pătraţi, potrivit datelor ZF.

sursa-http://www.b365.ro/trei-cladiri-de-birouri-se-construiesc-in-zona-romana_231603.html