La Magazinul SocialXChange cumperi cât muncești. Prețul obiectelor, calculat în ore de muncă .

Magazinul SocialXChange: Un magazin caritabil, bazat pe principiile responsabilității sociale, a fost deschis în Sectorul 6 al Capitalei și va fi inaugurat în curând. În Magazinul SocialXchange există două tipuri de clienți: clientul donator este cel care prin donații achiziționează puncte și le folosește pentru a obține bunuri sau servicii (tenis de câmp, tenis de masă, acces la saline), iar clientul beneficiar prestează muncă în folosul comunității sau în cadrul magazinului și astfel achiziționează puncte pentru a obține bunurile pe care le dorește din magazin.

Magazinul SocialXChange a fost conceput pentru a oferi un echilibru între o rețea de schimb și o rețea caritabilă. Astfel, clienții beneficiari pot obține obiectele pe care și le doresc, fără bani, însă nu gratuit, plătind pentru obiectele achiziționate prin munca pe care o prestează în cadrul magazinului sau pentru administrația locală a Sectorului 6.

Conceptul acestui magazin caritabil pornește de la dorința de a colecta în mod transparent și eficient donațiile diferitelor persoane și de a le redistribui persoanelor aflate în dificultate, oferindu-le totodată ocazia să-și aleagă produsele în funcție de nevoile lor reale.

Cum funcționează magazinul caritabil

Beneficiarii direcți ai Magazinului SocialXchange sunt persoanele defavorizate aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Bucureștenii pot avea acces la serviciile magazinului dacă devin mai întâi donatori, urmând ca pe baza punctelor acumulate să aibă acces la bunuri din magazin sau servicii precum tenis de câmp, tenis de masă, acces la saline, cursuri pentru copii etc. Locuitorii Sectorului 6 care vin la Magazinul SocialXchange vor fi îndrumați către serviciile sociale pentru a fi înregistrați în registrele DGASPC Sector 6 conform nevoilor sociale pe care le au.

„Până în prezent avem 22 de clienți beneficiari care au lucrat efectiv în proiect și 36 de clienți donatori în cadrul magazinului SocialXChange. Beneficiarii magazinului social sunt atât persoane cu resurse limitate, cât și donatori de produse (persoane fizice sau juridice), ambele categorii primind puncte în urma prestării unor servicii, respectiv a donării unor produse. Punctele respetive sunt folosite pentru achiziționarea de produse sau servicii oferite prin intermediul magazinului”, au declarat pentru B365.ro reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Pucntul – moneda acceptată la Magazinul SocialXchange

Sistemul de puncte păstrează un echilibru între o rețea de schimb și o retea caritabilă. Astfel, se folosește o metodă mai complexă care constă în schimbarea de bunuri (alimente, haine, rechizite etc.) pe servicii (servicii de curățenie, cursuri de utilizare a calculatorului, șah, activități sportive etc.), prin intermediul unei Unități Locale de Valoare denumită „punct”.

Un punct este echivalentul a 2 lei, dar nu poate fi transformat în bani, ci doar în alte bunuri sau servicii oferite prin intermediul Magazinului SocialXChange.

„Oferim astfel atât clienților donatori, cât și clienților beneficiari, o modalitate prin care pot deveni responsabili social, facilitând accesul celor care nu au bani către bunuri pe care altfel nu le-ar putea obține, dar și accesul donatorilor la servicii sociale atractive oferite de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 prin intermediul magazinului sau al partenerilor sociali (tenis de câmp, tenis de masă, saline, cursuri de pictură, karate, canto, dansuri pentru copii, bilete la concerte etc)”, explică reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

„Metodologia de evaluare și acordare a bunurilor și serviciilor, precum și de repartizare a activităților (serviciilor) prestate revine în sarcina unei comisii care evaluează fiecare caz în parte și aplică o grilă fixă. De exemplu o oră de prestare a activității de curățenie în parc valorează „n” puncte”, spun reprezentanții DGASPC Sector 6.

Mihai Preda, coordonatorul proiectului a explicat pentru B365.ro că anumite activități primesc un număr de puncte în funcție de complexitate. „De exemplu pentru o oră de călcat rufe se primesc 8 puncte, întrucât este o activitate destul de minuțioasă. Pentru curățat zăpada sau săpat se primesc câte 10 puncte pe oră, sortat îmbrăcăminte – 6 puncte, iar pentru încărcat/descărcat marfă clienții beneficiari primesc 10 puncte/oră.

Pentru stabilirea punctajului pentru alte servicii se vor căuta tarifele de pe piață, în funcție de acestea se vor stabili și tarifele pentru serviciile magazinului”, a explicat Mihai Preda, la solicitarea B365.ro.

„Ideea unui magazin caritabil a apărut din dorința de a revoluționa mentalitatea referitoare la solidaritatea socială, actele de filantropie sunt cu mult restrânse din cauza unor factori precum: imposibilitatea participării omului obișnuit la acțiuni de caritate sau implicării sale în campanii de Responsabilitate Socială, așteptarea până în luna mai pentru a putea direcționa 2% din impozitul pe venit unei cauze umanitare, birocrația care însoțește acest demers, lipsa unor proceduri clare de colectare și distribuire a diferitelor produse donate de către persoanele fizice sau corporații, precum și a unor centre de colectare cunoscute de întreaga comunitate, vizibilitatea procesului de distribuire a acestor produse, etc.

Pe de alta parte, accesul persoanelor care au în mod real nevoie de anumite produse este limitat de perioada și tipul donațiilor oferite de către serviciile sociale, fiind foarte rar implicate în procesul de luare a unei decizii cu privire la produsele primite”, au declarat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, la solicitarea B365.ro.

Magazinul SocialXChange este coordonat de Compartimentul Servicii pentru Implicare Comunitară, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6. Proiectul este finanțat atât prin bugetul local al Sectorului 6, cât și din donații.

Magazinul SocialXChange. Magazinul SocialXChange este situat în Cartierul Crângași, zona Podul Grant (Calea Crângași, Nr. 3), și funcționează de la începutul anului, urmând să fie inaugurat în curând. La Magazinul SocialXchange se poate ajunge cu următoarele mijloace de transport în comun: 178, 11, 44, stația Pasaj Grant.

– sursa-http://www.b365.ro/la-magazinul-socialxchange-cumperi-cat-munce-ti-pre-ul-obiectelor-calculat-in-ore-de-munca_226025.html