Culmea comerţului în Sectorul 6: Frizerie amplasată în mijlocul trotuarului.

O construcţie cel puţin ciudată a apărut pe Bdul. Iuliu Maniu din Sectorul 6, în apropierea staţiei de metrou Păcii. În mijlocul trotuarului destinat pietonilor se află o frizerie, în interiorul căreia se vede atât de bine încât senzaţia celor care trec prin zonă este ca şi cum ar fi tunşi clienţii chiar printre trecători. Imaginile au fost făcute publice de Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei „Din suflet, pentru suflet”, un cetăţean activ al Sectorului 6 care monitorizează neregulile din sector.  –

Acesta se întreabă pe pagina de socializare cum poate tolera Poliţia Locală Sector 6, prin inspectorii de specialitate, un astfel de tip de comerţ stradal, în condiţiile în care Primăria Bucureşti permite ca pe domeniul public să se vândă numai cărţi, flori şi ziare.

Mai mult decât atât, spune Ştefan Florescu, poliţiştii locali ai Sectorului 6 se află permanent în zona staţiei de metrou Păcii pentru a amenda şoferii care încalcă regulile de circulaţie, însă nu şi pentru a lua măsuri împotriva celor care practică astfel de comerţ haotic pe străzile Sectorului 6.

– sursa-http://www.b365.ro/culmea-comertului-in-sectorul-6-frizerie-amplasata-in-mijlocul-trotuarului-pentru-pietoni_225400.html