Mergeam prin Cartierele Micro 15 si 16 din Satu Mare imbracat intr-un fâș gros ca sa nu ingheț, cu niște mănuși de inlocuitori piele- că din alea se găseau- și cu fularul tras peste gura. Aveam vreo 16 ani și îmi doream a dreaq de mult un magnetofon. Tata venea de la biserica mai intai pe la 8 dimineata,imediat dupa slujba, apoi pleca la Protopopiat si pe la 10-11 o luam amandoi din loc. Eram in vacanta de iarna si nu-mi pasa de foarte multe lucruri. Caram dupa mine o galeata cu apa sfintita si il insoteam pe tata la Boboteaza, la sfintitul caselor. Ii cerusem și eu- ca băieții- niște bani de vacanta. Îți dau, mi-a zis, dar vii cu mine de Boboteaza. Cari galeata cu apa sfintita, faci pe cantorul (cantaretul bisericesc) si iti castigi singur banii. Daca o sa canti bine, poate primesti si șpagă”, mi-a zis. Conventia era ca tot ce e moneda de un leu sau de 3 lei din incasari, ale mele sa fie. Am facut repetitii vreo doua ceasuri. Eram, cum ar veni, la primul turneu din cariera, si nu se facea sa falsez. A doua zi, am pornit la drum.
Primul apartament, prima sonerie pe care am apasat, primul barbat care ne-a poftit inauntru. Mi-am reglat vocea si am inceput sa racnesc din toti plamanii cunoscuta cantare de Boboteaza “In Iordan botezanduuuu`te Tu , Doamneeeee…”. Tata mi-a facut semn ca nu e cazul sa urlu chiar in halul ala, ca gazda aude si ca nu s-a dat doi pasi in spate degeaba, cand am inceput sa “cant”. La al doilea apartament, deja ma dadusem pe brazda. La urmatorul bloc, ziceai ca sunt Celine Dion live. Cei de la Vocea Romaniei sigur isi intorceau scaunele (pardon de expresie).
Tata lua busuiocul din galeata si sfintea peretii casei in timp ce eu cantam din hol. Cand il vedeam ca intra in cate-o camera mai indepartata, saream rapid cateva randuri, sperand ca nu se va prinde. Se prindea, da` ce putea sa-mi faca?
Permanent, il filam pe proprietar. Citesem deja cateva carti de antropologie fizica si incercam sa deduc dupa trasaturi daca omul va fi generos si o sa ma aleg cu ceva banuti sau imi irosesc glasul de ciocarlie debila. Unii imi confirmau teoriile, altii nu. Intr-o zi de “concert” faceam cam 300 de lei in medie, banii mei. Pe vremea aia erau zupermulti bani.
Seara ajungeam pe la 9 acasa. Eu, frant mort de nu-mi trebuia nici apa sa beau, numai un dus fierbinte si somn. Mama ne astepta cu mancare, dar noi eram satui, ca mai mereu cei la care mergeam stiau ca “vine popa cu Crucea” si ne asteptau cu masa pusa. Atata cum se putea pe vremea lui Ceausescu…
Mai mancam si acasa ca mama gatea ca pentru worst case scenario, in care nimeni nu ne imbie cu nimic.Prin urmare, nu rezistam si mai mancam o data. Deviza mea pe atunci era “Jnitzel, deci exist” si nu mi-am modificat-o radical nici azi. Pe urma ne culcam. A doua zi iar, a treia zi iar…cale de vreo 2 saptamani.
La final, stransesem cateva mii de lei. Acu, ce sa fac cu banii? Imi doream acel Kashtan, care era la mare moda. Evident ca din 4- 5000 de lei nu iti puteai lua asa ceva. Costa vreo 9500 de lei la Magazinul Universal.
L-am intrebat pe tata unde sa mai concertez (ca deja ma specializasem) intrucat mai am nevoie de bani. Ma duc oriunde, oricand si cant orice colind sau priceasnă. In caz ca e nevoie, botez si cunun fara spaime, ca un preot adevarat. Tata nu a zis nimic. S-a consultat cu mama si au decis sa imi finanteze ei diferenta pana la pretul Kashtanului. Mai mult ca sigur si-au facut un calcul cam ce-ar insemna sa ma mai dau in stamba si or fi zis ca nu e cazul.
In sambata urmatoare, m-am dus cu sania la magazin si mi-am cumparat Kashtanul.A fost cea mai fericita vacanta de iarna a mea.
Am mai lucrat dupa aia in vacante la fie pe la CEC (ștanțam carnete de economii) sau in alte parti , dar niciodata nu am trait sentimentul banului muncit mai bine decat atunci.
Astazi, daca ar fi trait, tata ar fi implinit 75 de ani. La multi ani, tata! Si fie ca bunul D-zeu sa te odihneasca si sa te tina in dreapta Lui! De asemenea, multumesc, Mama pentru felul in care ai stiut si mai ales in care stii sa imi fii aproape atunci cand am nevoie!
