La începutul anilor ’50 s-a emis o Hotârâre a Consiliului de Miniștri care viza înfiinţarea Institutului de Proiectare și a Direcției Generale a Metroului din București, ambele subordonate Ministerului Transporturilor. La acea vreme, s-au luat în calcul patru linii, numai pentru prima din cele trei faze de construcţie ale metroului. Iniţial, cele patru linii legau centrul oraşului de zonele de est, vest şi nord şi urmau să fie parte ale celor patru magistrale diametrale, după modelul metroului din Moscova. Cele patru magistrale urmau să circule, conform planului realizat în 1953, pe următorul traseu:
1. Atelierele Griviţa (zona Chibrit-1 Mai)-Portul Bucureşti (actuala zonă Văcăreşti).
2. Diametrala Nord-Sud, între Parcul de Cultură şi Odihnă IV Stalin (Parcul Herăstrău, în zona Pieţei Presei) şi Comuna Progresul (actualul cartier Progresul).
3. Diametrala Est-Vest, de la Uzinele 23 August (actuala Faur) la Farbrica de Confecţiuni Gheorghe Gheorghiu Dej (zona Apaca).
4. Traseul diametral Colentina-Piaţa Rahovei. Linia pleca de la actualul Pod Colentina şi se oprea în zona actualei intersecţii dintre Calea Rahovei şi Antiaeriană.
Însă, din cauza influenţei şcolii sovietice, construcţia reţelei de transport în comun în subteran a fost sistată din nou pentru că metroul trebuia să aibă și funcția de apărare, spre a fi folosit ca adăpost împotriva bombelor, în caz de război. Pentru funcţia de apărare, conform planului sovieticilor, tunelurile de metrou urmau să fie săpate la adâncimi între 20 și 40 m, iar un asemenea proiect ar fi generat costuri uriașe, ce nu puteau fi acoperite de o economie șubredă. În consecinţă, cele două instituţii create special pentru reţeaua de transport în comun din subteran au fost desfiinţate, iar construcţia metroului a fost amânată.
Cum a început construcţia metroului bucureştean
La aproape 20 de ani de la sistarea planului privind construcţia metroului bucureştean, pe 15 februarie 1972, s-a hotărât instituirea unei comisii care să elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului, iar pe 25 noiembrie 1974 se hotărăşte declanşarea lucrărilor premergătoare: studii, analize, proiecte.
Primul pas concret care avea să conducă la primul târnăcop înfipt în pământ s-a făcut la Congresul al XI-lea al PCR, după ce Nicolae Ceauşescu aflase de la un simpozion internaţional că tendinţele demografice în creştere demonstrau că orice oraş cu peste 1 milion de locuitori, cum era şi cazul Bucureştiului, avea nevoie stringentă de metrou. Într-o şedinţă la Comitetul Central al PCR, din februarie 1975, Ceauşescu a analizat mai multe aspecte ale sistematizării Capitalei, iar printre cele zece ansambluri noi de locuinţe prevăzute, s-a discutat şi despre viitorul metrou.
Tot atunci s-a înfiinţat Întreprinderea Metroul Bucureşti – constructorul întregii reţele de transport din subteranul bucureştean. După această dată a fost demarată construirea tunelurilor şi proiectarea trenurilor. „Primul ţăruş” al şantierului, după cum precizează constructorii, a fost bătut pe 20 septembrie 1975. La patru ani de la începerea lucrărilor, Bucureştiul intra în topul primelor 60 de oraşe din lume cu reţea de transport în comun în subteran.
– Sursa-http://www.b365.ro/record-mondial-stabilit-de-metroul-din-capitala-ce-nu-stiati-despre-orasul-de-sub-bucuresti_219434.html
