Lucrările de reabilitare a Căii Victoriei au o întârziere de două luni.

Lucrările de reabilitare a Căii Victoriei înregistrează o întârziere de două luni. Astfel, proiectul ar fi trebuit terminat pe 15 septembrie 2014, conform primul termen anunțat de Primăria Capitalei. În septembrie, firma Tehnologica Radion, care a câștigat contractul pentru această lucrare, a intrat în insolvență. Astfel, la două luni de la depășirea termenului de finalizare încă se lucrează pe tronsonul Știrbei Vodă – Ion Câmpineanu. Potrivit reprezentanților Administrației Străzilor, constructorul a anunțat că va termina proiectul pe 15 noiembrie.

Lucrarile de reabilitare a Caii Victoriei au o intarziere doua luni. CAND VOR FI TERMINATE

Lucrările de reabilitare a Căii Victoriei au o întârziere două luni.
Lucrările de reamenajare de pe Calea Victoriei au început pe 24 februarie și au un cost 8,7 milioane euro. Proiectul prevede lărgirea trotuarelor și amenajarea de piste pentru bicicliști. După finalizarea lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura pe doua benzi, pe sens unic, față de patru în prezent. În preajma intersecțiilor va fi amenajată o a treia bandă de încadrare pentru virajul la stânga sau la dreapta. Proiectul presupune și modernizarea rețelei de iluminat public, refacerea spațiilor verzi și a mobilierului urban. Bicicliștii vor avea la dispoziție o bandă unică, pe partea stângă a străzii (pe sensul dinspre Piața Victoriei către Universitate) pe care se va circula în ambele sensuri. Banda destinată bicicliștilor va avea o lățime de trei metri și va fi separată de carosabil printr-o bordură înaltă de 10 centimetri.
– Sursa-http://www.b365.ro/lucrarile-de-reabilitare-a-caii-victoriei-au-o-intarziere-doua-luni-cand-vor-fi-terminate_218390.html