Dacă regula în ceea ce privește conacele boierești antebelice a fost distrugerea, fie prin jaf, fie prin ignoranță, reședința familiei Dalles din comuna Bucșani este excepția. Mai tot ce a lăsat în urmă această familie s-a păstrat, în condiții foarte bune, iar memoria colectivă a sătenilor păstrează vie contribuția ei la bunăstarea colectivă.
De origine greacă, Ioan Dalles, fondatorul familiei, s-a îmbogățit de pe urma negustoriei și și-a cumpărat moșie în Dâmbovița, stabilindu-și reședința la Bucșani, după căsătoria cu Elena, o doamnă cu 33 de ani mai tânără.
Împreună au schimbat destinul comunei și al oamenilor ei: au construit aici, pe lângă frumoasele reședințe boierești, o sală de bal pentru oamenii obișnuiți, o moară, o școală, o biserică, un spital și un parc pe malurile Ialomiței.
Deși foarte apreciați de oamenii comunității, pe care i-a ajutat foarte mult, destinul acestei familii a fost trist: după moartea soțului, Elena Dalles a trebuit să facă față morții succesive a celor trei copii ai lor, primul dintre ei dispărut la vârsta de trei ani. Școala din localitate poartă numele Dorei Dalles, fiica pierdută la adolescență, iar în parcul comunei se află statuia lui Jean Dalles, singurul fiu rămas, dar mort și el, la începutul războiului mondial, în vârstă de numai 21 de ani.
Parcul initiat de intemeietorul familiei, Ioan Dalles, pe la 1870, are si astazi stejari impresionanti.
Rămasă fără moștenitori, Elena Dalles își va lăsa uriașa avere statului român, pentru a fi folosită în activități filantropice. Universitatea populară Dalles din București este realizată, de exemplu, din aceste fonduri.
În imediata apropiere a centrului comunal, în fosta pădure boierească s-a amenajat în perioada anilor 1970 Zimbrăria Neagră, cea mai mare de acest fel din țară, adăpostind în rezervația de 160 de hectare, un număr de 48 de exemplare de zimbri. Animalul, considerat de lege drept monument al naturii, dispăruse din România încă din secolul al XIX lea, dar a fost naturalizat începând cu 1970, prin aducerea unor exemplare din Polonia.
































