Angoasă sau anxietate ( cuvânt care vine de la latinescul angere = a strânge ) înseamnă un fel de strânsoare în inimă cu greutate în respiraţie, însoţită de obiceiu de paloarea feţei, o slăbiciune, răcire a extremităţilor, greaţă şi un fel de spaimă.
Este o stare provocată fie de o nevroză, fie de o boală cronică a inimii, a bulbului, a plămânilor.
Viaţa modernă plină de zbucium, condiţiunile grele ale traiului, haosul social de după războiu, au zdruncinat şi continuă de a zdruncina şi dezechilibrasistemul nervos al multora.
Mulţi care în alte vremuri ar fi fost psichopaţi de grad uşor, abia aparent, astăzi au devenit anxioşi.Dar ce sunt aceşti bolnavi care pe zi ce trece devin mai numeroşi şi pentru care e atât de greu de găsit un leac?
Sunt persoane nenorocite, veşnic preocupate de starea sănătăţii lor şubrede, trăind într-o continuă frică de un acces de anxietate care poate fi urmată la ei – după a lor teamă şi credinţă greşită – de o moarte sigură!
Ei bat la uşile tuturor medicilor cărora au grijă să le expuie, în totală varietatea lor, simptomele care le fac viaţa un infern.
Cei mai mulţi medici pe care-i consultă le spun – ca o consolare – „Nu-i nimic.E ceva nervos”.Şi nenorociţii pleacă de la medic desperaţi, căci ştiu bine, sunt convinşi, că starea lor e gravă.Ei nu trebue confundaţi cu aşa numiţii melancolici care se caracterizează prin-un fel de deprimare adâncă însoţită de o oprire a oricărei ideaţii.Nu sunt nici aşa numiţii paranoici ( un fel de maniaci veşnic tulburaţi de o frică de persecuţie şi de o mândrie exagerată ).Nu sunt nici neurastenici la care simptomul principal e un fel de oboseală fizică, mentală şi nervoasă.
Ei sunt oameni suferind continuu de o nelinişte, de un fel de frică de boală, care din când în când au câte un acces sau o criză acută de anxietate, adică un fel de strânsoare la „inimă” ( stomac ) sau o slăbiciune mare însoţită de răceala mâinilor şi picioarelor, fără totuşi a avea acea grozavă boală de cord numită angină de piept, care şi ea produce crize de anxietate.
Bolile de stomac pot preface uneori pe gastropat într-un neliniştit, dar nu într-un anxios.Aceşti nenorociţi „neliniştiţi” suferinzi de dispepsie trăesc într-un cerc vicios.Boala lor de stomac le zdruncină sistemul nervos, starea lor sufletească, şi apoi la rândul ei, starea lor mentală bolnavă le agravează boala de stomac.
Prof. Albert Mathieu scrie despre ei: „La aceşti indivizi se vede o stare de observaţie nosofabă ( teamă de boală ) mai mult sau mai puţin acuzată : insomnie, iritabilitate, slăbire, şi o permanentă sensaţie dureroasă a stomacului.
Când un bolnav se plânge că-şi simte mereu stomacul, fie în acelaş grad, fie cu paroxisme în legătură cu înghiţirea şi digerarea alimentelor, trebue să fim siguri că e un nevropat gastropat, că e un…neliniştit.
Dacă bolnavul are norocul de a fi ghicit de medicul său şi acesta reuşeşte să-l convingă că n-are nici cancer, nici ulcer sau altă leziune gravă la care se gândeşte – lucru ce are grijă să nu mărturisească – atunci se vindecă repede şi toate durerile şi simptomele dispeptice îi dispar.Am avut ocazie să văd asemenea bolnav care mereu îşi făcea radiografii, mereu se droga şi se doftoricea, urma un regim sever şi slăbea mereu.În câteva zile parcă înviase după asigurarea ce i-am dat că n-are nimic la stomac.
Dar, după cum am spus, sub numele de anxioşi nu înţelegem pe aceşti gastropaţi neliniştiţi, ci pe suferinzii cu simptomele de anxietate descrisă mai sus, la care un examen atent al medicului n-a găsit nici o boală de cord, nici o insuficienţă funcţională a glandelor cu secreţie internă, nici vreo altă maladie organică ce prin leziunea ei să poată declanşa o criză paroxistică şi nici vreo intoxicaţie cu alcool, cocaină, cafea, ceai, opium etc.
Sunt anxioşi emotivi puri cu o sensibilitate generală sensorială şi psihică într-o continuă stare de eretism ( iritare ).
E o boală psihică cu puteri de declanşare a unor fenomene fizice alarmante dar trecătoare şi tocmai acest caracter de nestabilitate a stării lor ( când sunt deprimaţi, când sunt excitaţi, agitaţi ) este caracteristica bolii anxioşilor de care ne ocupăm.
Tratamentul: Înainte de a vorbi de tratamentul „anxioşilor” e necesar să relev o greşeală ce se face adesea.Când un anxios îşi povesteşte ca de obiceiu, într-un lung pomelnic, toate simptomele de care suferă, dacă a avut nenorocirea să spuie medicului că are şi dureri – în timpul crizelor – în mâna stângă, în degetul mic al mânii stângi, unii domni medici aruncă diagnoza: angină de piept, care cuprinde în ea – cel puţin pentru bolnav – o prognoză fatală!
Se face – după părerea mea – o greşală, dacă nu o crimă!Mai întâi bolnavului nici o dată să nu-i spui xă are angină de piept chiar când tu medic o crezi.Fiindcă pe boala lui reală, organică, grefezi o simptomatologie psihică ce-l va nenoroci pe bolnav prefăcându-i viaţa într-un martiriu.Şi apoi diagnoza aceasta gravă spusă bolnavului agravează chiar organic leziunea lui.
Al doilea: Suntem convinşi că părerea ce se aude azi că nu există angine de piept false, că adică toate sindroamele de anxietate cu iradiări în mâni ar fi adevărate angine pectorale care omoară – părerea aceasta e greşită.
Există anxietăţi în forma clasică a crizelor de angină pectorală care sunt numai neuroze fără leziuni organice, cel mult cu insuficienţe glandulare influenţând simpaticul sau vagul, dar fără prognoze alarmante.
Ei bine, la aceste neuroze anxioase singurul tratament este psychoterapia, ( leac sufletesc ) în timpul dintre crizele de anxietate:
Psychoterapia cere cunoştinţă complectă, multă abilitate, răbdare, bunăvoinţă, continuitate şi o mare putere de convingere pe care medicul o scoate din siguranţa şi credinţa sinceră pe care o are el însuşi în terapeutica sa.
Medicul să nu încerce a argumenta raţional, a discuta sau a combate frica himerică a bolnavului, ca şi cum ar avea în faţa-i un om sănătos.
Aci nu e nevoie de logică ci de sentiment.Evitaţi tot ce-l poate şoca sau blesa.Arătaţi anxiosului că cunoaşteţi îndoielile, angoasele, şi abuliile sale.Are nevoie să fie înţeles, ca să-şi poată spune tot păsul, toată suferinţa, să se spovediască ca unui prieten sau duhovnic.Dare are trebuinţă să aibă încredere în medicul său fiindcă e avid de credinţă şi de dogmă.Are trebuinţă de o afirmare care nu dă dovezile sale şi nici nu le discută.Mai târziu anxiosul va prinde încredere în el însuşi, şi încet încet va goni din el frica himerică de consecinţele anxietăţii lui.
Şi ca să i se evite de a fi mereu ocupat cu introspecţiunea, care are ca rezultat cultivarea anxietăţii lui, e nevoe de a-l distra ( cu şah, cărţi, biliard, lecturi uşoare, plimbări ).Şi înainte de toate faceţi-l să spere în zile mai bune.
Un bun pronostic este dynamogen.
În timpul crizelor de anxietate:
1) Picături de Laudanum ( câteva zile de 3 ori pe zi 5 picături în apă ), sau o linguriţă de elixir paregoric în timpul crizei sau o perlă de ether.
2) La menopausice în hypertensiune: ioduri în mici doze; crataeugus ( 20 de picături din tinctură ).Bromuri şi valeriană seara.
3) La vagotonici ( hypotensivi ) adrenalin ( 20-30 picături pe zi ).Repaosul le face tuturor bine.Duşuri calde.
