Sa-i spunem Spyros. Un cetatean cipriot. Sarac, fara venituri prea mari, dar cu vecini cu bani. Din varii motive, vecinul din stanga ii da un Lamborghini imprumut, sa-l foloseasca. Vecinul din dreapta ii da imprumut un dulap cu haine de firma. Un alt vecin ii da 100.000 de euro tot cu imprumut, mentionand ca nu-i trebuie in graba banii, sa-i investeasca cum stie Spyros mai bine. Lui Spyros i se schimba viata. Circula cu Lamborghini, e imbracat in haine de fitze si are bani multi pe mana cu care cumpara tot felul de prostii. Intr-o buna zi insa, vecinul din dreapta suna la usa si isi vrea hainele inapoi. La cateva ore si proprietarul masinii ii cere cheile de la Lamborghini, iar al treilea vecin invoca nevoia crunta de bani si isi vrea si el inapoi suta de mii imprumutata. Spyros da hainele, returneaza masina iar ca sa poata plati nevoie sa vanda din casa si sa se imprumute. Cam asta s-a intamplat cu Ciprul, foarte simplificat. Partea proasta e ca Statul pedepseste exact pe cine ar fi trebuit sa-l apere.
Cetatenii sai au fost singurii care si-au pastrat banii in bancile din tara, iar acum si-i vede supra-impozitati. Daca ne uitam pe cifrele bancii centrale cipriote, o sa vedem urmatoarea situatie: din ianuarie 2011 incoace, bancile au scos din tara 1,3 miliarde de euro. Firmele au mutat din depozitele cipriote circa 3 miliarde de euro, in vreme ce depozitele cetatenilor ciprioti s-au mentinut aproximativ constante. Cetatenii ciprioti au fost ce mai patrioti. Dar cu toate acestea, ei vor fi cei penalizati. Media contributiilor este de 2.500 de euro/locuitor, potrivit unor calcule.
Potrivit unei statistici oferite RISE Project de către Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, 6,3% din investiţiile străine în România sunt derulate prin offshore-uri cipriote.
În acest moment, în România există aproximativ 184.000 de societăţi comerciale deţinute, integral sau în parte, de firme înregistrate în străinătate. Aproximativ 14.000 (7,6%) dintre acestea provin din jurisdicţii offshore: Cipru (5.121), Elveţia (2.348), Marea Britanie (4.580-Marea Britanie permite înființarea de firme de tip offshore pe teritoriul ei, aici fiind legal ca identitatea adevăraților acționari să fie ascunsă în spatele unor interpuşi), Luxemburg (726), Liechenstein (206), Insulele Virgine Britanice (360), Panama (218), Insulele Seychelles (176) etc. Valoarea nominală a acţiunilor deţinute de offshore-uri în capitalurile sociale ale firmelor româneşti este de aproximativ 22,7 miliarde RON – 20% din valoarea nominală a acţiunilor tuturor firmelor străine prezente în România: 115 miliarde RON. (Valoarea nominală a acţiunilor deţinute de firme din Cipru este de 7,3 miliarde RON – 6,3% din valoarea nominală a acţiunilor tuturor firmelor străine din România).
Identitatea celor mai mulți dintre proprietarii acestor companii este necunoscută și protejată de legislația statelor de mai sus. Registrul comerţului din Cipru a început să ofere publicului date despre proprietarii companiilor abia după ce această ţară a aderat la Uniunea Europeană, dar informaţiile puse la dispoziţie nu sunt întotdeauna folositoare: numeroşi oameni de afaceri sunt înlocuiţi, în actele oficiale ale firmelor, de interpuşi specializaţi în a prelua, formal, pe numele lor, părţi sociale a zeci sau sute de companii.
Din pacate, in loc sa fie pedepsite bancile si companiile care spala bani, masura il afecteaza cel mai mult pe Spyros. Ceea ce nu e nici etic nici corect. Daca asta e planul B al UE de a-si salva pielea, inseamna ca cei care gandesc viitorul constructiei numite UE au o mare problema de moralitate. In actuala contructie a Europei, bancile sunt singurii morti care fac parastasul celor inca vii.

















