Genealogia „pontuirii” şi un autodenunţ
În data de 2 iulie apărea pe contributors.ro un text plin de indignare la adresa proliferării plagiatelor în mediul academic. Acest text este semnat de Alexander Baumgarten, conferenţiar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Spre sfârşitul textului, domnia-sa propune, cu o sclipire de inventivitate şi pentru asanarea mediului toxic din universităţi, să se folosească termenul „a pontui” ca sinonim pentru „a plagia”. Să recunoaştem, o contribuţie cu adevărat epocală în lupta aprigă pe care domnia-sa şi alţi colegi o au de dus împotriva acestui flagel al plagierii.
Cu câteva rânduri mai înainte, însă, dl. Baumgarten ne face o confesiune, prezentând ceea ce numeşte „cazul meu individual”. Cităm din text: „scriu duminică seară acest articol, mâine dimineaţa merg la un examen unde am deja dovada a trei wiki-plagiate, sunt îngrozit că în catedra unde funcţionez se va susţine o teză despre care deja am dovezile unor pasaje copiate, iar la noul Consiliu de Etică am redirecţionat un plagiat jenant al unui coleg de breaslă, fără să mă aştept la o soluţie, de vreme ce nu prezintă interes politic”.
Să recapitulăm: textul este scris duminică seara, iar luni dimineaţa are loc, conform spuselor domniei sale şi informaţiilor oficiale de pe site-ul facultăţii, examenul de licenţă urmat de susţinerea lucrărilor de licenţă. Dl. Baumgarten, preşedintele comisiei, are deja dovada a trei wiki-plagiate, ştia despre existenţa lor încă dinaintea susţinerii lucrărilor. După cum putem vedea peprogramarea susţinerii lucrărilor, din data de 4 iulie, domnia sa a coordonat şapte lucrări de licenţă, dintre care trei sunt aşadar dovedite ca fiind plagiate. Spre uimirea tuturor, însă, pe listele afişate la secretariat după susţinere (şi, atenţie, niciodată pe site-ul facultăţii, cu excepţia notelor de la proba scrisă), toţi aceşti studenţi au trecut cu bine proba susţinerii, ba mai mult, au trecut-o cu note mari. Nimeni nu s-a sesizat, nimeni nu a protestat, toţi au tăcut.
Ce s-a întâmplat oare la acea susţinere şi după ea? Unde s-au evaporat şi plagiatele, dar şi conştiinţa intransigentă a moralistului Alexander Baumgarten? Mai mult, care a fost atitudinea celorlalţi membri ai comisiei şi a decanatului în acest caz flagrant de plagiat şi de autodenunţ privind existenţa şi acoperirea unor plagiate?
