Marţi 15 mai
[Fapte 12, 25; 13, 1-12; In. 8, 51-59]
Faptele Apostolilor 12, 25; 13, 1 – 12:
”
12.
25.
Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.
13.
1.
Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul.
2.
Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat.
3.
Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
4.
Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5.
Şi ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Şi aveau şi pe Ioan slujitor.
6.
Şi străbătând toată insula până la Pafos, au găsit pe un oarecare bărbat iudeu, vrăjitor, prooroc mincinos, al cărui nume era Bariisus,
7.
Care era în preajma proconsulului Sergius Paulus, bărbat înţelept. Acesta chemând la sine pe Barnaba şi pe Saul, dorea să audă cuvântul lui Dumnezeu,
8.
Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – căutând să întoarcă pe proconsul de la credinţă.
9.
Iar Saul – care se numeşte şi Pavel – plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el,
10.
Şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?
11.
Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână.
12.
Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 8, 51 – 59:
”
51.
Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.
52.
Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac.
53.
Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi?
54.
Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru.
55.
Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui.
56.
Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat.
57.
Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?
58.
Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.
59.
Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.”
„Iudeii s-au maniat pe Domnul pentru mustrare si au luat pietre «ca sa arunce asupra Lui». Dar Domnul, «trecand prin mijlocul lor, S-a dus». Domnului nu I-au facut nimic, dar pe ei insisi s-au pierdut, fiindca urmarea necredintei lor a fost infricosata osanda a Domnului: «Iata, se lasa casa voastra pustie», si inca: «Sa mergem de aici». Si S-a mutat Domnul in alt loc, alegandu-si alte popoare ca salas, in locul lui Israel cel iubit. Iata ca si acum, oameni de nimic, in amagirea de sine a mintii lor trufase, care nu incape adevarul lui Hristos, iau pietre asupra Domnului si arunca in El. Pe El nu-L vatama, fiindca El este, oricum, Domnul, iar adevarul Lui e adevar nestramutat, dar aceia se pierd. Domnul trece pe langa ei, lasandu-i in voia cugetarii desarte care-i si rasuceste, cum rasuceste viforul slabele firisoare de praf. Dar atunci cand un popor intreg se lasa atras de filozofari mincinoase, el e lasat, asemenea iudeilor, in voia soartei sale. Intelegeti, neamuri, si va plecati Domnului!”
„Iudeii s-au mâniat pe Domnul pentru mustrare şi au luat pietre «ca să arunce asupra Lui». Dar Domnul, «trecând prin mijlocul lor, S-a dus». Domnului nu I-au făcut nimic, dar pe ei înşişi s-au pierdut, fiindcă urmarea necredinţei lor a fost înfricoşata osândă a Domnului: «Iată, se lasă casa voastră pustie», şi încă: «Să mergem de aici». Şi s-a mutat Domnul în alt loc, alegându-şi alte popoare ca sălaş, în locul lui Israel cel iubit. Iată că şi acum, oameni de nimic, în amăgirea de sine a minţii lor trufaşe, care nu încape adevărul lui Hristos, iau pietre împotriva Domnului şi aruncă în El. Pe El nu-L vătăma, fiindcă El este, oricum, Domnul, iar adevărul Lui e adevăr nestrămutat, dar aceia se pierd. Domnul trece pe lângă ei, lăsându-i în voia cugetării deşarte care-i şi răsuceşte, cum răsuceşte viforul slabele firişoare de praf. Dar atunci când un popor întreg se lasă atras de filozofări mincinoase, el e lăsat, asemenea iudeilor, în voia soartei sale. Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi Domnului!”
Luni 14 mai
[Fapte 12, 12-17;In. 8, 42-51]
Evanghelia după Sfântul Ioan 8, 42 – 51:
”
42.
Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43.
De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
44.
Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45.
Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.
46.
Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi?
47.
Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.
48.
Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?
49.
A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine.
50.
Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece.
51.
Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.”
„Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu L-au crezut? Pe seama aceleia că le spusese adevărul. «Dar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi.» Minciuna le intrase, cum se spune, în trup şi în sânge, nemailăsând nici un loc în ei pentru adevăr. De ce nu cred nici cei din ziua de azi? Din aceeaşi pricină: Domnul spune adevărul, de aceea nu-L cred. «Dar cum aşa? Doar sunt cu toţii învăţaţi şi nu vorbesc decât despre adevăr.” Vorbele lor sunt multe, dar faptele lipsesc. Urzeala sistemelor pe care ei le împletesc este aidoma cu urzeala pânzei de păianjen; numai că ei nu bagă de seamă această şubrezenie. Principiul pe care se bazează sistemele lor nu are fundament, întorsăturile acestor sisteme n-au nici un fel de dovezi; dar ei sunt oricum mulţumiţi de ele. S-a format un asemenea apetit pentru ipoteze, încât s-ar părea că ei îşi alcătuiesc singuri tot conţinutul minţii lor; şi totuşi, asta trece drept «formaţie intelectuală solidă». Ei învăluie cu o ceaţă de fantezii puţinele date concrete pe care le-au obţinut; iar acestea din urmă apar prin ceaţa cu pricina în cu totul alt chip – şi totuşi, această ceaţă pare domeniul adevărului indiscutabil. Uite-aşa a devenit mintea putregăcioasă, şi uite-aşa s-a stricat gustul ei! Cum va încăpea în ea adevărul? Iată că oamenii nu-L cred pe Domnul, Care grăieşte numai adevărul.”
Faptele Apostolilor 12, 12 – 17:
”
12.
Şi chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.
13.
Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, s-a dus să asculte.
14.
Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porţii.
15.
Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este aşa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui.
16.
Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut şi au rămas uimiţi.
17.
Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: Vestiţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi ieşind, s-a dus în alt loc.”
