Luni 19 martie
(a patra săptămână a Postului)
„Apostolul Pavel spune că israelitenii, trecând marea, s-au botezat în ea (I Cor. 10, 2). Acest botez le-a slujit ca despărţire de Egipt. La rândul său, Apostolul Petru grăieşte: «Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi» (I Ptr. 3, 21). Şi botezul nostru ne mântuieşte şi ne slujeşte ca zid despărţitor între întunecatul tărâm satanic al păcatului şi al lumii şi lumina vieţii în Hristos. Cel botezat se rupe de toate nădejdile şi reazemurile pământeşti şi trăieşte în acest veac ca într-o pustie, fără a se lega de nimic. Inima lui nu este pe pământ, inima lui este în veacul celălalt. Tot ce este aici îl atinge în treacăt, aşa încât cel ce are femeie e ca şi cum n-ar avea, cel care cumpără ca şi cum n-ar stăpâni, şi îndeobşte oricine se foloseşte de această lume – ca şi cum nu s-ar folosi deplin (I Cor. 7, 30).”
Marţi 20 martie
„Potrivit Apostolului Petru, botezul este «făgăduinţa cugetului bun către Dumnezeu» (I Ptr. 3, 21). Cel care se botează făgăduieşte să-şi trăiască restul vieţii cu conştiinţă curată, ţinând toate poruncile Domnului, pe care le primeşte în conştiinţa sa. Curăţia sufletească este o trăsătură a celui botezat. Apostolul Pavel asemuieşte strălucirea vieţii lui cu strălucirea Domnului înviat: «Ca precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, să umblam şi noi întru înnoirea vieţii» (Rom. 6, 4). Prin botez, omul cel vechi, iubitor de păcat, moare, şi învie om nou, râvnitor către fapte bune. «Aşa şi voi», cei botezaţi, «socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Păcatul nu trebuie să aibă stăpânire asupra voastră» (Rom. 6,11-14).”
Miercuri 21 martie
„In limba rusă, cuvântul «botez» (krescenie) este apropiat de cuvântul «cruce» (krest). Fericită potrivire: căci deşi lucrarea văzută a botezului este afundarea, fiinţa sa este împreună răstignirea cu Hristos pe crucea lăuntrică, duhovnicească. Apostolul Pavel grăieşte: «Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El» (Rom. 6,6). Aceasta nu este o acţiune mecanică, ci o schimbare sufletească sau o întoarcere totală a gândurilor, scopurilor, dorinţelor, simţămintelor. Mai înainte, toate acestea erau mânjite de iubirea de sine; acum ele sunt închinate cu lepădare de sine lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, prin harul Duhului Sfânt. Vei zice: «n-am ştiut asta când amfost botezat». Acum pricepi şi trebuie să iei asupra conştiinţei tale împlinirea sensului botezului, fiindcă el este de neşters. Chiar şi la judecată pecetea lui se va vădi fie ca să te apere, fie ca să te osândească.”




















