Institutul Cantacuzino. Marti dimineata. Zi de 13, fara mari sperante. Sunt la institutul in cauza, parter, prima pe dreapta, camera 1. Recoltare probe. Imi masor a nush cata oara glicemia, care sa semne ca ar fi capiat. Stam la coada impreuna cu sotia, de la ora 8 fara un sfert. Merge greu. Copiii si gravidele au prioritate si nu te lasa sufletul sa li te opui in vreun fel. Micutii au ochii cat cepele si de cum intra, urla cat ii tin plamanii. Avem numarul de ordine 7, iar la ora 9,15 intrase abia numarul 3. Peste rand, vine Pitzi. Asistenta in cadrul Institutului, machiaj la greu, tupeu la maxim, intra peste rand cu un tip si o tipa. Lumea se revolta. Oamenii si-au luat liber doua trei ore de la serviciu si nu au chef sa suporte si pilele ei. Pitzi intra in cabinet, sta o secunda, isi ia protejatii si se infige pe la spate, unde e mai greu dibuita. Se asterne pauza.
Inru peste Pitzi, care are minciuna in sange. Ii spun ca nu e normal sa bage peste rand oameni, cata vreme noi stam ca prostii la coada de la 8 dimineata. Pitzi imi spune ca domnul are doar de achitat ceva. Intram amandoi in cabinet, unde domnul facea analize, nici vorba de achitat. Pitzi se uita la mine si ma intreaba daca sunt politist. Ii spun ca nu sunt. Se intoarce, ca si cand nu mai contam. O rog sa-mi dea numele si sa ma puna in legatura cu un sef al ei. Refuza. Ii spun ca nu vreau sa fiu luat de prost, asteptand dupa pilele interne ale asistentelor. Ma ia dur “Asa, si?”, zice.
Ii spun ca sunt din media. Degeaba. Tipa de langa ea ma intreaba de ce o fac nesimtita, cata vreme ea doar beneficiaza de un sprijin prietenesc. Ce, daca imi faceam eu analize si nu prietenul nostru…?, zice Pitzi. Hai dom`ne…
Lumea de pe hol se revolta. Pitzi grabeste pasul si imi spune s-o caut prin institutul Cantacuzino daca vreau sa-i aflu numele. Imi tranteste usa in nas si sta la povesti dincolo de geam cu prietena ei. Rade ca proasta. De fapt, rade atata cat poate rade o proasta.
In cabinet, intreb cum de e posibil sa isi bata cineva joc de atatia pacienti. Fireste, nu ma aude nimeni. Repet intrebarea. O asistenta rade, o alta ma intreaba cu ce ma poate ajuta, a treia isi cauta de lucru. Pe hol e harmalaie, Pitzi si-a facut reaba, prost e ala care mai protesteaza. Asa merg treburile in Romania. Te iubesc, tara mea!
