De ceva timp mă lovesc de un nou tip de PR. Nu ţi se răspunde. Lume tînără. Este amabilă pe faţă, apoi nu-şi asumă un răspuns. Tăcere luni de zile. Nu ţi se răspunde la telefon, nici pe email. Nu eşti nebun să le înconjori instituţia pentru un răspuns. Aşa că te trezeşti cu o tăcere de luni de zile. Iar cînd ţi se răspunde, rar, ţi se prind deştele în uşă. Se întredeschide uşa şi repede ţi se aruncă o vorbă. Dacă nu eşti pe fază, te-ai ras. Nu-i timp de explicaţii, ce draci de vorbe? “Şefu nu poate luni.” “Marţi!” Dar uşa e închisă. “Şi cît ceri pe proiect?”Atît!” “Nu se poate!” Şi vrei să spui… ce să mai spui?
Nu. Ăsta nu e PR, asta nu-i discuţie cu un om. Agresivitate, boală de nervi. E răutate, e urît.
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi