Pe Bd. Basarabia, în curtea unei grădiniţe, trecătorul mai puţin grăbit poate observa prin gard un monument, astăzi degradat. Plăcuţa de marmură ne spune ca acolo a fost o fântână, ridicată de primarul Constantin Brânzoi în anul 1939, în memoria fiului său Virgil decedat în 1938.
Dincolo de tragedia personală pe care o ghiceşti în spatele acestei formulări succinte, nu poţi să nu admiri gestul înaintaşului, care încearcă să-şi depăşească nenorocirea construind ceva pentru binele comunităţii pe care o conduce – o fântână aşezată în centrul comunei Dudeşti-Cioplea – Balta-Albă, căci despre primarul acestei comunităţi este vorba.
Instituţia în curtea căreia a fost abandonat monumentul păstrează încă în memoria colectivă numele primarului despre care se spune, în prezentarea instituţiei, în mod greşit totuşi, că a ridicat clădirea la 1853 spre a fi şcoală primară. Constantin Brânzoi s-a născut însă la 21 mai 1900, dar instituţia a funcţionat într-adevăr ca şcoală primară a comunei suburbane Dudeşti, sub numele de Gheorghe Asachi. Clădirea cu un etaj pare mai degrabă construită în primele decenii ale secolului XX.
Numele primarului Constantin Brânzoi îl găsim şi în istoricul bisericii de alături, Parohia Baltă Albă, înfiinţată în 1938. Domnul Vasile Bujoreanu, directorul Şcolii primare Gheorghe Asachi din cartier, cu aprobarea Comitetului Școlar Comunal al Municipiului București, a amenajat o capelă într-o sală de clasă a acestei Şcoli, iar în scurt timp s-a început construcţia bisericii. Primarul Brânzoi a donat terenul, în timp ce oameni importanţi ai vremii au donat bani (printre ei se remarcă şi Nicolae Malaxa).
Activitatea obştească a primarului Brânzoi a fost „remarcată” de regimul comunist de după 1945, astfel că numele lui este întâlnit între 
victimele sistemului. A fost condamnat la 7 ani de închisoare în 1949 şi la 10 ani de închisoare în 1958. În 1962 a fost trimis de la Jilava la închisoarea din Botoşani, de unde a fost eliberat în 1964. La fel şi Dumitru, fiul lui Constantin Brânzoi. A fost arestat pe 2 decembrie 1947 şi condamnat la 10 ani de închisoare, pentru manifestări de protest faţă de arestarea conducătorilor P.N.Ţ., fiind închis la M.A.I., Jilava şi Aiud.
Nu mi se pare deloc întâmplător că numele rămas pe o piatră de fântână şi memoria lui Constantin Brânzoi s-au păstrat în comunitatea pe care a condus-o numai la şcoală şi la biserică – pilonii centrali ai spiritualităţii româneşti dintotdeauna. Restul e deșertăciune…
