Banii n-aduc fericirea?

Câştigi mai mult decât ea sau ea are venituri mai rotunjoare? Treceţi printr-un impas financiar? Chiar dacă vrem să recunoaştem sau nu banii sunt un al treilea personaj din nuvela vieţii în doi.

Mare parte dintre mutaţiile suferite de societatea noastră sunt datorate libertăţii de a munci oferite femeii. Până nu demult, bărbatul aducea bani în casă, iar femeia trebuia să compenseze, având grijă de casă. În momentul în care cei doi au poziţii aparent egale, este inevitabil ca discuţii referitoare la statutul de cocoş în casă să nu degenereze în conflicte.

S-ar părea că situaţia ideală este atunci când bărbatul aduce mai mulţi bani în casă. De atfel, cele mai cunoscute cupluri intră în acest tipar. Când femeia câştigă mai mult, un anumit complex de inferioritate planează deasupra fericirii conjugale. Având incrustrate vechile mentalităţi, unii bărbaţi nu pot accepta o consoartă care câştigă masculin de mult. Alţii, generic numiţi gigolo, vânează femei care să le asigure confortul material.

Un amic avid după lichidităţi îşi evaluează viaţa numai din prisma veniturilor. Când are bani, simte nevoia să le arate acest lucru şi celor din jur, chiar dacă nu este întotdeauna confortabil să îţi facă cinste amicul care ieri nu avea bani de pâine şi s-ar putea că nici mâine să nu mai aibă. Aflat într-un impas financiar cu precedent şi părăsit fiind de consoartă, a motivat această despărţire subită prin lipsa sa acută de bani. Recent, s-a întâlnit cu fosta şi i-a păsat-o neelegant: “Ai să alergi după mine când o să ajung în top 300″. Deşi relaţia nu fusese nici lungă, nici veche, amicul uitase că nici atunci când s-au cunoscut el nu avea buzunarele pline.

Se spune că iubirea trece prin stomac şi că nu ţine de foame. Iar dacă banii nu aduc fericirea, măcar o întreţin. Aş cere să fie interzise cântecele acelea lacrimogene în care fete şi femei cu conturi care nu se golesc uşor, să afirme că “my love don’t cost a thing” sau că dacă şi-ar pierde averea nu ar conta, pentru că s-ar hrăni cu dragostea iubitului. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit. Nu susţin că femeile şi-ar injectă materialism în vene. Nu cred că parfumul banilor face un bărbat mai atrăgător, dar cred cu tărie că lipsa banilor cauzează probleme în cuplu. Probabil, partenera nu îţi va reproşa că nu îşi poate cumpăra nu ştiu ce pantofi, ci tu îţi doreşti să  poţi duce consoarta în concediu prin afară şi nu pe plajele invadate de alge ale Mării Negre. Te uiţi cu jind la colegul care îşi permite să evadeze cu nevasta şi copii pe o insulă mai primitoare. Şi te gândeşti de ce nu poţi şi tu. Sau poate pur şi simplu vrei să îi oferi copilului ceva mai bun şi orele suplimentare de la birou nu reuşesc să te ajute să îi oferi copilului tot ceea ce ai vrea să îi oferi. Mai rău, devii un workaholic şi te îndepărtezi de familie. Micile conflicte puerile de genul “nu mă mai iubeşti” pălesc în faţa celor legate de nesiguranţă financiară.

Banii sunt o problemă, dar gravitatea problemei este dată numai de importanţa pe care o acorzi tu finanţelor.