Pentru orice femeie ridurile reprezintă o adevărată problemă. Considerate semne ale îmbătrânirii pielii, ele ţin, fie de moştenirea genetică pe care o avem, fie de anumiţi factori externi care acţionează asupra pielii.
Şi cum e deja ştiut, întotdeauna e mai bine să previi decât să ajungi în stadiul de a trata. Astfel, pentru a întârzia apariţia temutelor riduri, ai la îndemână câteva arme redutabile, cum ar fi alimentaţia sănătoasă, un regim de viaţă echilibrat şi folosirea unor produse inovative de îngrijire a tenului.
Potrivit unor teste recente, ridurile pot să apară chiar şi atunci când dormi. În timpul somnului, în funcţie de poziţia capului, apar riduri care nu vor dispărea dimineaţa, după ce te trezeşti. Astfel, e recomandat să nu dormi prea multe ore pe o parte pentru că favorizează ridurile de pe bărbie şi de pe obraji, dar nici pe burtă, deoarece favorizează apariţia ridurilor la nivelul frunţii.
Alimentaţia sănătoasă este un factor important în aparăţia ridurilor. Legumele, fructele, carnea albă, peştele sunt benefice pentru tinereţea pielii. În afara lor, cacao te ajută în lupta cu ridurile. Este bogată în flavonoizi şi în antioxidanţi, care stimulează circulaţia sangvină. Carnea albă luptă eficient împotriva îmbătrânirii pielii prin conţinutul de proteine, esenţiale proceselor regenerative, iar peştele gras originar din mările reci conţine Omega 3, element esenţial în menţinerea elasticităţii epidermei.
Cel mai bun sfat este să porţi zilnic ochelari de soare, mai ales vara, deoarece anumite mişcări repetitive ale muşchilor feţei, cum se întâmplă când eşti încruntată, duc la formarea ridurilor de suprafaţă.. Factorul de protecţie al lentilelor contează enorm, aşa că nu alege ochelari care nu au aşa ceva!
Nu-ţi spăla şi nu-ţi demachia faţa cu săpunuri obişnuite! Foloseşte unele speciale pentru ten şi ai grijă ca acestea să aibă în compoziţie şi glicerină. De asemenea, optează pentru geluri lichide pentru demachiere! Şi ţine cont că nu este recomandat să te speli pe faţă cu săpun decât seara, înainte de demachiere şi de culcare!
Iată ce sfaturi trebuie să urmezi pentru a avea un ten frumos:
- evită soarele între orele 12-16;
- foloseşte o cremă cu factor mare de protecţie;
- evită alcoolul şi ţigările;
- foloseşte o cremă grasă pentru noapte;
- mănâncă soia şi produse bogate în proteine;
- cel puţin o dată pe lună, acordă-ţi 20 de minute de masaj facial, la salon sau la tine acasă.




















