Misteriosul vraci Rasputin şi dispariţia dinastiei Romanovilor

În momentul naşterii  Ţareviciului Alexei, ţarul Nicolae al-II-lea şi soţia lui s-au considerat binecuvântaţi de Dumnezeu, deoarece Alexei avea să fie moştenitorul tronului, având în vedere că până atunci ţarul avusese doar fete.

Bucuria  s-a transformat imediat în grijă şi disperare deoarece, ţareviciul a fost diagnosticat  cu o boală  numită hemofilie, moştenită de la mama. Mama sa, măcinată de gândul că din cauza ei copilul e bolnav, i-a purtat o grijă deosebită, dar în acelaşi timp şi-a dorit ca Alexei să ducă o viaţă cât de cât normală.

Disperarea care o cuprinsese pe ţarina Alexandra a facut ca ea să caute un vindecător pentru fiul ei, deşi doctorii îi spusese ca nu mai există nici o speranţă. În 1905, Alexandra a aflat de un aşa numit vraci Rasputin, care ar putea să-i vindece fiul prin puterea rugăciunii. Invitat la palatul ţarului, Rasputin a intervenit atunci când Alexei  se simţea foarte rău şoptindu-i ceva la ureche  iar spre mirarea tuturor sângerarea  s-a oprit. Din acel moment Rasputin a căpătat încredere în ochii familiei ţariste dar mai ales în ochii Alexandrei, asupra căreia va avea o enormă influenţă mai târziu.

Lucrurile nu aveau să rămână aşa, Rasputin urcând rapid pe scara socială şi apărând tot mai des alături de familia regală. Cu toatea acestea, Rasputin nu rămânea foarte mult timp la palat, preferând să stea alături de familia sa înSiberia.

În 1911 familia regală decide să plece la o cabană de vânătoare, însă ţareviciul Alexei râmâne acasă. Dorind să se urce într-o barcă pentru a face o plimbare, Alexei cade şi se loveşte, acest lucru provocându-i o hemoragie puternică. Familia regală se întoarce imediat la aflarea veştii. Ţarina văzându-şi fiul în agonie îi scrie o telegramă lui Rasputin care se afla înSiberiaprin care îi cere să se întoarcă urgent pentru că Alexei este în stare gravă. Rasputin îi răspunde  tot printr-o telegramă în care îi spune scurt că „Băiatul nu va muri!”. Se pare că, la scurt timp dupa primirea telegramei hemoragia lui Alexei s-ar fi oprit iar starea lui s-a îmbunătăţit, acest lucru fiind considerat un miracol de către familia regală.

Cu toate acestea, speculaţiile care circulau în jurul persoanei lui Rasputin au făcut ca acesta să nu fie  privit de toată lumea ca un sfânt, mai ales de membrii Dumei. Nu era acceptat de societatea aristocratică, aceştia considerând că  nu se potriveşte cu rangul familiei regale.

Rasputin a stârnit o serie de controverse  ducând o viaţă tumultoasă alături de femeile din înalta societate. A fost văzut de multe ori bând până la pierderea cunoştiinţei sau apelând la prostituate. Mai mult decât atât, se pare că avea un comportament scandalos în public.

Relaţia lui Rasputin cu biserica era una foarte tensionată. Sfântul Sinod l-a acuzat de multe ori pe Rasputin de practici imorale şi necredincioase. Totuşi, Rasputin credea, ca mai toţi ortodocşii, că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Se pare că una din teoriile practicate de Rasputin ar fi fost aceea că harul  divin se dobândeşte prin păcat.

Pe 28 iunie 1914, arhiducele Austriei, Franz Ferdinand, a fost ucis de un naţionalist sârb Austria a cerut ajutor Germaniei pentru a pedepsi Serbia, cu scopul de a atrage şi Rusia în război, germanii anticipând că Rusia ar fi sărit în ajutorul Serbiei. Când Rusia se pregătea de război, Rasputin i-a trimis o telegramă ţarului în care îi spunea  să nu plece la război pentru că acest lucru va însemna sfârşitul Rusiei şi al familie ţariste. Ţarul nu l-a ascultat şi a plecat la război. Rasputin s-a arătat interesat şi de a veni pe front şi a binecuvânta trupele înainte de începerea războiului,  însă Marele Duce Nicolae, care a fost numit comandantul armatelor, i-a transmis lui Rasputin că dacă apare pe front îl va spânzura.

Rasputin ar fi avut o revelaţie conform căreia armatele ruseşti nu vor avea succes până când ţarul în persoană nu va prelua conducerea. Ţarul Nicolae al-II-lea şi-a asumat o mare responsabilitate, având în vedere că nu a avut nici un fel de pregătire militară, ceea ce a avut consecinţe tragice pentru el, famili sa  şi pentru Rusia întreagă.

Influenţa lui Rasputin asupra ţarinei avea să crească odată cu plecarea  ţarului pe front. A devenit un apropiat al ţarinei Alexandra, dar şi un confident de încredere pentru ea. A convins-o pe aceasta să înlocuiască anumite persoane din guvern cu persoane alese de către el.

Datorită Primului Război Mondial  şi efectelor feudalismului, economia Rusiei scădea văzând cu ochii. Pentru multe dintre probleme Rusiei au fost învinovăţiţi ţarina Alexandra şi confidentul ei Rasputin.

Datorită  condiţiilor grele din spatele frontului şi incapacităţii armatei de a menţine succesele militare, ţarul Nicolae al-II-lea a fost obligat să abdice în favoarea fratelui său,  Marele Duce Mihail Alexandrovici.

Guvernul provizoriu a hotărât să-i ţină închişi pe Romanovi în Palatul Alexandru. În 1917 au fost duşi în Tobolsk,Siberia, pentru a-i proteja de revoluţie. Au fost nevoiţi să plece odată ce bolşevicii au pus mâna pe guvernul provizoriu al lui Kerensky. Au fost mutaţi la ultima lor destinaţie, oraşul  Yekaterinbug, în casa unui inginer militar, Nikolay Nikolayevich Ipatiev. Ţarul şi familia sa precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră  au fost împuşcaţi în subsolul casei  de un pluton de execuţie  bolşevic condus de Yakov Yurovsky în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918.

Cât despre moartea controversatului Rasputin, aceasta rămâne încă o enigmă, pe baza acesteia circulând doar o serie de legende.