Ştim că perioadă caldă îseamnă şi apariţia insectelor care ţin neaparat să vă invadeze casa. Pe lângă aspectul inestetic şi deranjant al apariţiei lor, trebuie să ştiţi că ele reprezintă şi un real pericol pentru sănătatea dumneavoastră.
Pentru anihilarea muştelor, ţânţarilor, gândacilor sau furnicilor puteţi apela cu încredere la produsele special create şi existente în comerţ, însă dacă nu doriţi să suportaţi, mai ales pe timpul nopţii, diverse mirosuri ale spray-urilor, vă recomand câteva alternative naturale, practice şi eficiente:
- pentru înlăturarea ţânţarilor care nu vă lasă să va odihniţi pe timpul nopţii, este foarte eficient dacă la geamuri aţi plasa câteva ghivece cu muşcate. De asemenea, tot în faţa geamului sau uşii pe care aceştia îşi pot afce apariţia, este indicat să aveţi un bec special împotriva acestor insecte, care nu face altceva decât să emită unde luminoase extrem de deranjante pentru acestea;
- frunzele de nuc arse în faţa uşilor sau geamurilor s-au dovedit extrem de eficiente în alungarea ţânţarilor;
- muştele pot fi alungate prin protejarea geamurilor cu plase speciale contra insectelor sau cu ajutorul hârtiilor lipicioase special create pentru acestea;
- busuiocul plasat la geamuri şi uşi va ţine muştele la distanţă, deoarece mirosul foarte puternic şi înţepător va fi extrem de deranjant;
- furnicile par a fi mai dificil de alungat, foarte indicat fiind să aveţi grijă în ce locuri vă depozitaţi alimetele. Este indicat să nu lăsaţi fructe sau alte alimente dulci în afara frigiderului, deoarece este cunoscut faptul că furnicile adoră dulciurile, iar ulterior dumneavoastră veţi scăpa foarte greu de ele;
- oţetul este eficient pentru alungarea furnicilor, zaţul de cafea, precum şi boiaua iute;
- poţi alunga furnicile şi cu ajutorul varului, pudrei de talc sau cretei;
- o soluţie eficientă împotriva furnicilor se poate realiza din o linguriţă de alcool pur, două linguriţe de detergent de vase şi 150 ml apă, stropindu-se cu aceasta toate suprafeţele cu care furnicile intră în contact.
Aparaţia acestor insecte deranjante pe perioada verii reprezintă o adevărată problemă cu care vă confruntaţi zilnic, astfel că pentru înlăturarea acesteia este indicat să alegeţi metoda potrivită în funcţie de gravitatea problemei, dar şi de persoanele care locuiesc în casa dumneavoastră, copiii fiind în special cei mai sensibili.




















