Ca pe o mirare!

În fața blocului în care am copilărit venea, în fiecare vară, circul. Inițial fusese o piață agro-alimentară și, deoarece locatarii blocurilor din jur (3 blocuri, două cu 10 etaje și o singură scară flancau acest bloc cu 4 etaje, 9 scări de pe Partizanilor 45 în care am crescut eu) s-au plâns de gălăgie, mizerie etc. a fost desființată. Pe spațiul din fața blocului, rămas liber, pe care îl vedeam atunci imens! am avut câțiva ani un loc de joacă superb!. Iarna făceam patinoar pentru toți copiii cartierului. Căram sute de găleți de apă, eram mulți copii, ne exasperam părinții… Ce vremuri idilice! A primit apoi circul aprobare să se instaleze vara aici. Cu cort de reprezentații, cu o „secțiune” de copii malformați în borcane cu formol în spate, cu aparate mecanice de distracție (carusel, mașinute, lanțuri), cu boxe imense din care urla Boney M și Abba…rulotele „artiștilor”… și piticul Gigi, tatuat cu ancoră pe braț, care nu știu cum făcea dar vrăjea cu nemiluita domnișoare, seara, pe banca din fața scării mele. Copile „rele”, eu cu prietena mea, Ioana, stăteam pe balcon şi aruncam cu sâmburi de vişine din compoturile mamei spre bancă… Eram prea mici să ştim cum e cu dragostea
De ieşirea din scara blocului ne despărţeau cca. 5 metri (trotuarul) de intrarea în „piaţa” circului. În această perioadă – eram încă la şcoala generală – m-am îndrăgostit de muzică şi spectacol. Mi-a plăcut vecinătatea cu circul, deşi cred că pentru oamenii mari din acea vreme, pentru care piaţa agro-alimentară a fost un chin, circul a fost o „provocare diabolică”! Ideea de-a vedea copiii lor, copii cu două capete, cu mai multe braţe, gemeni siamezi sau copii cu cap de broască şi ce alte ciudăţenii or mai fost prin acele borcane – habar nu am dacă erau reale sau ba şi nici nu îmi mai amintesc bine dintre zeci de exponate decât pe cele care m-au uimit – cred că i-a terifiat pe părinţi. Când am fost cu părinţii mi-a pus mama mâna la ochi. Îmi amintesc că adunam 3 lei din banii pentru cornul de dimineaţă (fie de corn simplu, 25 de bani, fie de corn Cluj Napoca, cu unt, 1,25 – cum aveau şi dragii de părinţi) ca să merg la circ! Deci m-am format puţin ca spectator al acestei lumi, la circ. Nu e de mirare că reportajul lui Brunea Fox, „Mirajul Moşilor îmi place la delir, pentru că înţeleg mecanismele acestei lumi. Uneori îmi pare rău că tinerii din ziua de azi – chiar colegi – nu acces la interpretarea grilelor existenţiale printr-o experienţă diversă. Poate, noi cei din provincie, născuţi prin cartiere am fost, mai suntem fără „pedigree” dar purtăm cu noi o lume pe care ne-am însuşit-o altfel. Ca pe o mirare!