Litoralul românesc şi distracţia din ştrandurile bucureştene în perioada interbelică

De către

25/06/2015

Verile interbelice erau petrecute deseori pe litoralul românesc, unde bucureştenii fugeau de căldura Capitalei. Pentru cei care nu ajungeau la malul mării însă, existau ştranduri şi piscine (aproape) la fel de atrăgătoare.

După cum precizează Lucian Stan în teza de doctorat „Vilegiatura la mare în perioada interbelică”. românii au început să petreacă lunile de vară pe litoral imediat după războiul din 1916-1919.

Litoralul românesc avea, în perioada interbelică, 577 de km din sud de la Ecrene (Dobrogea) până în nord la Bugas (Basarabia), conform studiului citat.

Portul Constanţa în 1937, foto: Willy Pragher

Staţiunile preferate ale turiştilor erau Bugaz, Budachi, Burnas, Sulina, Mamaia, Constanţa, Eforia, Teghirghiol, Carmen-Sylva, Mangalia, Cavarna, Balcic, Ecrene, unde soseau sute de oameni.

Totodată, după cum precizează sursa citată, la începutul sezonului estival, tipografiile din Bucureşti editau şi împărţeau foi goale, albe, ca să sublinieze ideea că urmează o perioadă de de relaxare şi distracţie.

În 1931, Mamaia a fost prezentată ca „cel mai splendid loc de recreare”, unde turiştii aveau la dispoziţie o plajă, un bufet şi un restaurant de primul rang, sucursala restaurantului „Veneţia” din Constanţa. Legătura cu oraşul Constanţa era făcută de 7 trenuri pe zi. Doi ani mai târziu, Mamaia era considerată una dintre cele mai consacrate staţiuni, fiind cunoscută şi în Occident.