Grecia si zona euro. Cateva observatii

Saptamana trecuta mi-am petrecut cateva zile in zona Bruxelles-ului. Nu doar in metropola, ci si prin Bruges. Am hoinarit prin cafenele, terase, parcuri si am tras cu urechea la ce spun turistii ori localnicii care discutau la cate o bere despre Grecia. Am rasfoit si presa locala (cea de limba franceza) si am retinut cateva pareri care mi s-au parut de bun simt, chiar daca erau construite divergent.

Parerea nr.1 Grecia va ramane in zona euro. Practic (sau tehnic) nu exista reglementari care sa-i permita iesirea din Euroland. Alt argument: Daca o tara mica cum e Grecia va fi lasata sa iasa din UEM, ce te vei face cand va exploda cazul Italiei, Spaniei sau al Frantei, state incomparabil mai mari decat a grecilor? Contra-argument: Grecia nu are voie sa mai ramana in Euro cata vreme au intrat prin frauda, au continuat sa minta si sa munceasca altii pentru bunastarea lor (germanii, v-ati prins). Daca Greciei i se permite sa beneficieze de avantajele aderarii la Euro, atunci Eurolandul isi merita soarta.

Parerea nr. 2: Grecii nu au ajuns aici din vina lor, ci din cauza bancilor si a IMF-ului, care a continuat sa pompeze bani intr-un NPL cat tara lor de mare.Acum e ora curatirii bilantului si asta nu o poti face decat renuntand la o parte din lacomia bancherilor (faci un alt hair-cut), dar in schimb te faci ca le ceri sa faca reforme structurale. Ei se fac ca accepta si toata treaba se pune incet-incet pe roate. Contra-argument: Lasa-i sa falimenteze ca altfel nu se invata minte. S-au obisnuit ca de fiecare data cand sunt pe marginea prapastiei sa vina cineva si sa le dea bani. Nu asa rezolvi problemele cu un copil razgaiat, cum e Grecia. Lasa-l sa pice in bazin, doar asa va invata sa inoate.

Parerea nr 3. Daca ai vrut sa construiesti o zona monetara unica, inseamna ca ti-ai asumat diferentele culturale care se vor ivi. Niciodata un finlandez nu va avea mentalitatea unui grec si nici un spaniol nu isi va asuma rigoarea nemteasca. Totul e sa stii gestiona aceste diferente culturale cu costuri minime. Faptul ca aceasta criza (greceasca) a fost lasata sa apara, este o slabiciune. Faptul ca i s-a permis sa se amplifice denota deja prostie.

Scurt istoric. Falimentul elen e totusi mai rar decat minciunile actualului premier roman

Pana acum, grecii au mai falimentat ca tara de vreo 5-6 ori. Prima data s-au imprumutat prin secolul al patrulea, de la Templul din Delos mai mult decat putea duce.  Datoriile grecilor erau echivalente cu 215% din PIB (Winkler, 1933). Fireste, s-a facut un haircut     (altfel nu se putea) si s-a taiat circa 80% din datorie. In 1826, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele internationale vreme de 53  de ani. Era in vremea Razboiului de Independenta (inceput la 1821, detalii mai jos). 1843 , alt faliment. 1893, un altul (haircut 70%). Urmeaza noi si noi falimente. A invatat Europa ceva din asta? Nimic.

Dar ce zice Biblia? In Deuteronom, gasim asa: În anul al şaptelea vei face iertare.  Iertarea însă va fi aceasta: tot împrumutătorul, care dă împrumut aproapelui său, să ierte datoria şi să n-o mai ceară de la aproapele său sau de la fratele său, că s-a vestit iertarea în cinstea Domnului Dumnezeului tău. Ceea ce grecilor li s-a aplicat cu succes.

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea otomanilor.  Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar în Țara Românească). Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prins într-un cerc vicios al îndatorării excesive .

Prăbuşirea exporturilor de coacăze a dus la falimentul  Greciei

În acest timp, incetinirea creşterii economice din  Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile engros ale importaturilor (textilele, grâu şi coacăze) s-au prăbuşit. Statele au  recurs la masuri protecţionistedar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ . Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a  depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic.  Preturile  au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul  Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default.

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii. Si la ei, ca si la noi, banca centrala a avut de-a lungul timpului, un rol contestat. (Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.)

FMI a agravat sau a imbunatatit dra(h)ma elena?

Cu putini ani in urma, FMI, acest CAR al tarilor lumii, a venit si le-a oferit un munte de bani in schimbul unor promisiuni. Dar ce te faci cu promisiunile grecilor, care se respecta fix la calendele grecesti? Important e ca ai linistit pietele, care nu mai speculeaza impotriva euro.

Asa incat in 2010 problema s-a agravat. Cuvantul “faliment de stat” apare iar in discutiile confidentiale ale sefilor de Guverne. Oare e bine sa lasi Grecia in faliment? Sau e mai eficient sa continui sa ii dai bani in schimbul a noi promisiuni facute cu si mai mare fermitate? Cand problema a devenit de neocolit, s-a pus problema: bun, le dam bani dar de unde ii luam? Angela Merkel nu vrea amestecul al FMI. Consideră că europenii trebuie să îşi rezolve singuri problemele legate de moneda lor. Un ajutor din afară nu ar face decât să mineze încrederea în euro. Se gaseste o solutie si pietele se linistesc.

Suntem in 2011. Din nou, Grecia e pe buza prapastiei. Merkel si Sarkozy preiau fraiele. Se organizeaza un summit, se fac declaratii de solidaritate in favoarea Eurolandului, se promit solutii care sa rezolve criza. Pe romaneste, pupat piata Endependenti.  Dupa o noapte de discutii, un pre-plan se configureaza. E cel sugerat de marile banci, dar nu mai conteaza. Se anunta solutia. Grecii vor primi bani cu dobanda redusa si pe termen mai lung. Pietele s-au calmat.

Niciun Deus ex machina nu va ajuta Grecia sau UE. E o nebunie ceea ce se petrece. Sandramaua nu are cum sa dureze la infinit cu asemenea “solutii”. Mai asistam si la isterii intre popoare. Greci vs Germani (sau invers). “Grecii sunt trişori care nu merită ajutor. Germanii trebuie să plătească pentru a scoate Grecia din criză, deoarece naziştii au jefuit ţara. Războiul clişeelor dintre cele două ţări se reaprinde dupa o perioada in care reuşiseră totuşi să treacă peste problemele istoriei”, regretă Süddeutsche Zeitung.

Dupa ce au asezat canistrele de benzina care sa alimenteze motorul economiei grecesti, unii lideri europeni vor sa isi aprinda acum o tigara. Tigara de dupa.

Concluzii:

Personal, nu cred ca grecii vor iesi din zona euro. Nu acum. Totul e, pana la urma, legat de bani. Vesticii ar pierde mult mai mult lasand Grecia sa iasa din Euroland, grecii insisi ar pierde mai mult stand inafara zonei euro decat inaluntrul ei, iar mesajul dat de UE ar fi de asemenea, negativ in situatia unui Grexit.

Intrebarea este daca Romania e pregatita cu adevarat sa intre in Euroland. Stiu, am semnat ca primarul ca aderam la un moment dat, dar inca nu am vazut dezbateri serioase in care sa li se spuna romanilor (nu celor din Bucuresti- Capitala poate adera maine la euro) ca va trebui sa se descurce lunar cu circa 30 de euro (cam asta e diferenta dintre veniturile si cheltuielile medii ale unui roman).

Majoritatea uniunilor monetare din istorie ne mai spun un lucru: ca acolo unde nu e mai nimic in comun (culturaliceste vorbind), nu te poti astepta la speranta prea mare de viata in comun.

E ca si cum ai incerca sa faci un animal nou, dintr-un bou (recrutat pentru forta lui), un caine (pentru inteligenta si fidelitate), o privighetoare (ca sa cante frumos la o adica) si un ghepard (pentru viteza si eleganta). Ce te faci daca animalul va pastra forta privighetorii, glasul ghepardului si inteligenta boului?