Un bărbat de 47 de ani a decedat după ce a căzut de la etajul cinci al unui hotel din Capitală. Potrivit primelor informaţii, bărbatul se afla cu amanta în cameră, moment în care soţia acestuia a bătut la uşă. De frică, bărbatul a ieșit pe fereastră și a încercat să sară în balconul de alături, însă a căzut și a decedat pe loc.
Bărbatul, de profesie marinar, se afla în noaptea de miercuri spre joi în camera unui hotel din zona Gării de Nord a Capitalei. El era însoţit de o prostituată, pe care o cunoscuse prin intermediul site-ului de socializare Facebook.
Camera fusese închiriată chiar de soţia bărbatului de 47 de ani, care venise în Bucureşti pentru a participa la un simpozion. La un moment dat, în apropierea miezului nopţii, soţia marinarului a venit în cameră pentru a se schimba. În acel moment bărbatul a încercat să fugă într-o altă cameră, sărind de la balconul camerei în care se afla în cel alăturat.
Potrivit sursei citate, el s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul cinci al hotelului. A decedat pe loc.
Sursa: gandul.info
– sursa-http://www.b365.ro/un-bucurestean-s-a-aruncat-de-la-etajul-unui-hotel-dupa-ce-sotia-l-a-prins-cu-amanta_229707.html



















