Clădiri cu locuințe și birouri „peste” școala în care a învățat Mircea Eliade.

Primăria Capitalei a dat aviz unui proiect imobiliar pe strada Mântuleasa, pe terenul pe care s-a aflat școala unde a învățat Mircea Eliade, demolată în 2002 fără aviz de la Ministerul Culturii. Terenul se află într-o zonă protejată, iar conform PUZ Zone Construite Protejate înălțimea maximă admisă în această zonă este de 16 metri. Prin PUZ-ul avizat de municipalitate înălțimea maximă admisă a crescut până la 25 metri. Înainte de a fi supus votului decisiv al Consiliului General al Municipiului București, PUZ-ul a fost dezbătut, marți, într-o ședință publică la sediul Primăriei Capitalei. Locuitorii din zonă și reprezentanții ONG-urilor au reclamat faptul că noul proiect nu respectă prevederile PUZ Zone Protejate, nu se integrează în țesutul zonei și deteriorează calitatea vieții pentru cei care locuiesc pe strada Mântuleasa.

Planul Urbanistic Zonal Strada Mântuleasa nr.7-9 a fost dezbătut, marți, la sediul Primăriei Capitalei. Proiectul prevede construirea unui ansamblu multifuncțional cu locuințe și funcțiuni complementare, servicii, comerț, birouri. Potrivit proiectului, pe terenul de 2.715 metri pătrați ar urma să fie construite mai multe clădiri cu înălțime maximă S+D+P+5E. Pe terenul pe care se propune această investiție s-a aflat școala unde a învățat Mircea Eliade, demolată în 2002 fără aviz de la Ministerul Culturii.

Terenul de pe strada Mântuleasa nr. 7-9 face parte din ansamblul de arhitectură „Strada Mântuleasa” ce figurează pe Lista Monumentelor Istorice și se află în zona protejată nr.22, iar conform PUZ Zone Construite Protejate înălțimea maximă admisă în această zonă este de 16 metri. Prin PUZ-ul avizat de municipalitate înălțimea maximă admisă a crescut până la 25 metri.

Proiectul a fost criticat la dezbaterea publică de marți. „Acest proiect a început cu 17 etaje și s-a ajuns la 25 de metri. Dar în regulamentul pentru zone protejate scrie: înățime maximă 13 metri, înălțime minimă 10 metri. Peste înălțimea maximă se admite doar un singur nivel – trei metri. Or clădirea asta are 25 de metri. Nu ne convinge nici modul în care încearcă să se integreze în țesutul zonei. Nu am văzut nicăieri un studiu de impact asupra zonei. Cred că proiectul trebuie reîntors și modificat, cu alt volum, cu altă înălțime. Nu spunem că nu trebuie să construim. Dar trebuim să construim decent, respectuos față de istorie și de cetățean”, a spus Roxana Wring de la Asociația Pro Domo.

De asemenea, locuitorii din zonă spun că noul proiect imobiliar va duce la deteriorarea calității vieții pentru cei care locuiesc pe strada Mântuleasa. „Cum a ajuns un teren al Ministerului Educației pe mâna unui investitor privat nu înțelegem. De ce nu se face o școală pe acest teren? 104 locuri de parcare la 6.500 metri pătrați este un banc. Ne stricați calitatea vieții a celor care deja locuim acolo”, a precizat Marina Echeriu, rezidentă pe strada Mântuleasa.

Reprezentanții beneficiarului au apărat proiectul. „Terenul a fost cumpărat în 2006 de Leader Properties de la Monolit SA. Când a fost cumpărat, terenul era liber de construcții conform extrasului de carte funciară. Laeder Properties a cumpărat acest teren cu un certificat de ubanism emis de Primăria Sectorului 3 care permitea o construcție cu 17 etaje”, a declarat reprezentantul Leader Properties la dezbaterea publică de marți.

Reprezentanta firmei care a realizat proiectul a spus că noul ansamblu de clădiri „va crește valoarea zonei și a clădirilor din jur”.

„Ansamblul este format din patru volume. Doar o clădire va avea 25 metri, la fel ca și clădirea deja existentă lângă noi. Parterul va fi deschis publicului așa cum prevede PUZ-ul de zone protejate. Am propus amenajarea unei piațete publice. La fațade se vor folosi materiale naturale, piatră. Studiul de fundamentare arată că acest proiect va crește valoarea zonei și a clădirilor din jur”, a spus arhitecta Ana Maria Mohan de la firma KXL.

Conform proiectului, ansamblul va cuprinde locuințe pe o suprafață de 1950 metri pătrați, comerț și servicii pe 1.300 metri pătrați și birouri la etajele superioare 3.250 metri pătrați.

Indicatorii urbanistici aprobați de Primăria Capitalei:
– înălțime maximă: S+D+P+5E – 25 metri;
– Procent de Ocupare al Terenului : 65%
– Coeficient de Utilizare al Terenului: 2,4.
– Funcțiune: locuințe, servicii, comerț, birouri

Indicatorii urbanistici reglementați pentru Zona Protejată Mântuleasa:
– înălțime maximă: 16 metri;
– Procent de Ocupare al Terenului : 65%
– Coeficient de Utilizare al Terenului: 2.

PUZ s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, luna trecută, și a atras reacții negative din partea locuitorilor și a ONG-urilor.

„Proiectul nu respecta morfologia urbana, raportul dintre construit si spatiul liber, ceea ce confera specificitatea zonei construite protejate. Inaltimea de 25 m este mult prea mare pentru o zona al carui specific este dat de case cu parter si etaj. In realitate, cei 25 m sunt echivalentul unui bloc P+7 etaje, nu P+5 cum se mentioneaza in documentatie! Pe parcela a existat scoala unde a studiat Mircea Eliade, acum demolata. Cu toate acestea proiectul ar trebui sa pastreze memoria scolii si acest lucru nu se face doar prin alinierea cu un corp de cladire nou. Memoria se va pastra printr-un proiect care reface raportul dintre cladirea de inaltime redusa a scolii si terenul din jur”, a scris Roxana Wring.

„Strada Mantuleasa are, in cea mai mare parte a ei, cladiri de inaltime redusa (P… P+2). Consider ca interventia propusa de PUZ (RHmax = Demisol+Parter+5Etaje; 25m), pe locul unor clădiri P+1 incurajeaza schimbarea caracterului zonei (caracter recunoscut de PUZ Zone Construite Protejate a fi de generat de cladiri joase RH=10…13…16m) și deci schimbarea unui peisaj cultural prezent in opera lui Mircea Eliade. Tot in acest sens, a se vedea schimbarea la nivel morfologic fata de existent. Constat pozitionarea corpului de inaltime maxima fara a se avea in vedere contextul. Alinierea posterioara (spre vest si nord) prevazuta de proiect nu are legătură cu edificabilul propus de acesta”, a scris și Adrian Bălteanu.

Beneficiarul proiectului este Leader Properties. Planul Urbanistic Zonal Strada Mântuleasa 7-9 a fost avizat și de Primăria Capitalei și de Ministerul Culturii.

Istoric

La sfârșitul anului 2008, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat construirea unui turn de 17 etaje pe terenul de pe strada Mântuleasa. PUD-ul avea aviz de la arhitectul-șef al Sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, însă nu și de la Ministerul Culturii. În urma unei campanii în presă, dar și a protestelor vehemente ale locuitorilor din zonă și a ONG-urilor, Consiliul Local sector 3 a abrogat hotărârea prin care s-a aprobat PUD-ul.

În 2010, Leader Properties, care deține terenul în cauză, a propus un nou proiect – un bloc de 8 etaje. Nici acesta nu a fost aprobat, scrie Hotnews.ro.

sursa-http://www.b365.ro/puz-mantuleasa_229538.html