Ce trebuie să știi dacă vrei să vinzi sau să cumperi o locuință

Cum România, deși a trecut sau încă trece, printr-o criză imobiliară e destul de puțin informată în domeniu, se fac încă multe greșeli la vânzarea sau cumpărarea unei locuințe. Iar cea mai mare e stabilirea prețului.

Primul pas în procesul de vânzare a unui imobil este, de fiecare dată, fixarea unui prețul corect în raport cu produsul. Astfel, potrivit repezentanţilor consultantului imobiliar RE/MAX, prin necunoașterea pieței și a posibilelor consecințe, cea mai frecventă greșeală în rândul vânzătorilor români este poziționarea greșită a prețului, fie sub valoarea pieței, fie și peste piață.

„Amplasamentul este unul dintre criteriile principale în setarea prețului corect, indiferent de tipul sau categoria de locuință. Ulterior, se iau în calcul aspecte legate de nivelul de finisare/echipare, vechimea imobilului, infrastructura, utilitățile și facilitățile de care dispune, situația juridică și, nu în ultimul rând, vecinătățile și coproprietarii”, spune Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România.

Un alt factor care influențează semnificativ prețul unui imobil este existența unui spațiu verde – grădină, o curte bine amenajată sau apropierea unui parc. Aceste imobile înregistrează un succes mai mare dacă sunt scoase la vânzare în sezonul de primăvară.

Odată stabilit prețul locuinței, următorul aspect de care cei care vor să vândă ar trebui să țină cont este prezentarea casei într-un mod profesionist. Curățenia, ordonarea acesteia, imaginea spațiului, calitatea aerului și animalele de companie sunt aspecte care pot influența decizia cumpărătorului, iar o pregătire în prealabil va spori șansele locuinței de a fi vândută într-un timp mai scurt.

Există, de asemenea, tendința de a nu se apela la agenții imobiliare – și nu e chiar inexplicabil, dată fiind lipsa de profesionalism a multora – dar un agent bun ajută la vânzare sau la cumpărare, poate evita țepele. Pe partea cealaltă, există oameni care nu doar că apelează la agenții, dar exagerează folosind serviciile mai multora, ceea ce diluează șansele de vânzare sau cumpăare. O colaborare cu mai mulți agenți nu implică un angajament din partea acestora, iar eforturile depuse pentru clienți sunt minime.

„Un agent imobiliar poate să aducă valoare dacă acesta înțelege și lucrează în interesul clientului. În acest caz, beneficiile pot fi multiple, de la economia de timp si energie, promovare, pregătirea locuinței pentru vânzare, în negociere, până la suport în plan juridic. Un agent competent poate optimiza tranzacția și să o închidă la un preț mai bun și într-un timp mai scurt”, arată reprezentantul RE/MAX.

Omiterea acestor aspecte esențiale determină procesul de vânzare a unei proprietăți și influențează negativ perioada tranzacției și, implicit, prețul solicitat inițial.  Potrivit reprezentantului companiei, o perioadă lungă de expunere pe piață a unei proprietăți  afectează profund valoarea acesteia.

Elemente decisive în tranzacțiile imobiliare

Atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători, aspectele de bază într-o tranzacție imobiliară sunt cunoașterea pieței și a procesului de tranzacție, precum și o serie de cunoștințe minime din sfera juridică și din tehnica negocierii.

Vânzătorul are nevoie de o promovare eficientă a proprietății și o poziționare corectă a prețului de vânzare, pe când cumpărătorul trebuie să își cunoască foarte bine bugetul, sursa de finanțare și nevoile pe care și le dorește împlinite.

„În ceea ce privește erorile din partea cumpărătorilor, cea mai frecventă este tendința acestora de a se aștepta să cumpere locuința ideală simplu și rapid, sub prețul pieței și fără vreun cost suplimentar”, susține Răzvan Cuc.

Acesata a mai adăugat că, spre deosebire de români, ale căror tehnici de vânzare-cumpărare încă mai necesită îmbunătățiri, străinii care aleg să cumpere locuințe în România au mai multe cunoștințe despre tranzacțiile imobiliare și nu fac compromisuri când vine vorba de calitate.

De asemenea, în cazul în care locuințele sunt achiziționate ca investiție în vederea închirierii, proprietarii străini apelează deseori la specialiști pentru servicii de administrare a imobilului.

sursa-http://www.businesscover.ro/