În cadrul unei întâlniri pentru pregătirea Școlii de vară destinate trainerilor, Șerban Moldoveanu, președinte Asociației pentru Educație, Antreprenoriat și Leadership (APEAL) a vorbit despre conceptul de atelier integrat multidisciplinar, cu rugămintea ca trainerii, să încerce să-și gândească activitatea în funcție de această abordare. Astfel, diferitele cursuri-ateliere pentru copii-tineri urmau să fie mai interesante și mai relaționate cu viața. De asemenea și instructorul urma să aibă de câștigat în plan personal cât mai mult. Conceptul presupune ca pe lângă activitatea centrală cerută de tema aleasă de trainer, la fiecare ședință de atelier să se apeleaze la executarea și a altor activități conexe. Copiii să fie puși în situația de a urmări tema propusă în diferite situații de viață, să folosească internetul pentru documentare, comunicare, prezentare, să fotografieze și să facă film pentru a-și putea prezenta realizările, să organizeze evenimente etc. Iar muzica, arta, cultura generală să acompanieze fiecare activitate propusă copiilor. Aceste activități conexe, pe de o parte urmau să lege subiectul principal cu mediul de viață, iar pe de altă parte să lărgească orizontul cultural al copiilor, să le stimuleze curiozitatea și deschiderea de a integra cele învățate în viața curentă. Se urmărește astfel achiziția de către copii-tineri a unor abilități practice sau soft (comunicare, socializare, creativitate) care în final să ducă la o mai ușoară și eficientă inserție în viața social economică, dar și la creearea unor comunități unite, închegate, solidare. Cu alte cuvinte să dezvoltăm la copii premisele atitudinii de învățare pe tot parcursul vieții, iar la nivelul comunității de creeare a bunăstării și înțelegerii pe baza cunoașterii.
Cred că asta au reușit la finalul celor două săptămâni petrecute împreună componenții grupului Maniere fără bariere pe care l-am coordonat. Un atelier integrat, experimențial, în care zece copii de gimnaziu au făcut de toate: istorie, fotografie, film, documentare, scrisori oficiale, interviuri cu membri comunității, discursuri, organizare de eveniment, excursii de studiu sau de relaxare, interacțiune cu alte ateliere, scenete, poezie, muzică etc. etc. Și în care, permanent, ne-am raportat la felul în care ne includem în viața celorlalți, adică la regulile de bună purtare în situații foarte diferite.
Proiectul Parcul Cantacuzino, adică prezentarea Parcului Cantacuzino, locul în care ne desfășuram activitatea a presupus o documentare serioasă pe care am realizat-o cu ajutorul bibliotecii comunale din Ciocănești, parteneră în proiectul Școlii de Vară. Cele câteva concluzii trase de noi în urma documentării urmau să fie integrate în viitoarea prezentare: localitatea Ciocănești, județul Dâmbovița este așezată pe cursul râului Colentina, la 20 km de București și coboară ca vechime până în neolitic (cu 6000 de ani înainte de Hristos), cunoscând de atunci o continuitate neîntreruptă. O serie de descoperiri arheologice de pe teritoriul comunei acoperă mai multe epoci istorice, de la cea a pietrei până la cea a bronzului și geto-dacă. Cuvântul ciocănești derivă de la arhaicul ciocănar, adică tăietor de pădure, localitatea aflându-se în imediata apropiere a Codrilor Vlăsiei. Cel mai însemnat eveniment al evului mediu, cunoscut până în prezent, este bătălia lui Radu de la Afumați cu căpetenia turcilor Mehmet-Bey, despre care scrie inclusiv piatra de mormânt de la Curtea de Argeș și care se pare că a avut loc pe actualul teritoriu al școlii. Legendele locale amintesc și despre trecerea pe aici a lui Mihai Viteazul, pe atunci Ban al Craiovei.
Deși eu am propus ca forma de prezentare să fie una clasică, de tip power point, care să cuprindă informații și fotografii, copiii au spus că vor să facem un film scurt, de câteva minute, pentru ca să fie ușor de urmărit, cu replici scurte, spuse de fiecare în parte, cu informații istorice sau generale, film educativ, prin care să transmitem un semnal de alarmă asupra stării parcului. Au urmat filmările, apoi montajul și în final a rezultat un film de 6 minute, postat de noi la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=4JeSopc5TIM&feature=youtu.be.
Proiectul Monumentului Sfântul Dumitru a presupus identificarea unui monument sătesc și repararea lui. După ce am pătruns cu destul de mare dificultate într-un ogor, pe de-o parte cultivat cu grâu, pe de alta, plin de bălării lăsate să crească, fără o potecă bătută, am găsit, la umbra a trei salcâmi foarte bătrâni un loc interesant. Într-un perimetru delimitat de un gard de fier forjat, plin de bălării, se găseau două cruci rupte, una de piatră, alta de marmură. Pe crucea din față se vedea scris: ÎN AMINTIREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI DUMITRU – 1947. Crucea de marmură nu avea nici o inscripție. Imediat copiii au făcut propunerea să curețe și să repare locul, pentru a fi pus în circuitul turistic și cultural al comunei. Propunerea a avut susținerea conducerii Școlii de vară care s-a arătat dispusă să pună la dispoziția copiilor ceea ce era nevoie: ciment, nisip, vopsea, var, pensule, unelte etc.
Oamenii bătrâni ai locului, care pe vremea povestii noastre erau copii, ne-au povestit cum au poposit moaștele Sfântului Dumitru la Ciocănești. S-a întâmplat în 1947, după 2 ani de secetă, care au adus după ei foametea. Documentele timpului descriu în culori dramatice cum oamenii ajunseseră să mănânce coaja copacilor, insecte și chiar pământ. Au apărut violențe, furturi, sinucideri și chiar canibalism. În disperare de cauză s-a apelat la biserică. Moaștele celor mai mari sfinți au plecat prin țară, însoțite de un sobor de preoți, de rugăciuni pentru ploaie și de cohorte de oameni ai locului. Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului și al Țării Românești, ale cărui moaște sunt păstrate la Patriarhie a fost scos în județele din sudul țării, în timp ce moaștele Sfintei Paraschiva au fost plimbate prin județele din Moldova. La Ciocănești soborul de preoți s-a oprit în locul în care este astăzi monumentul, la umbra celor trei salcâmi, în plin câmp. După două zile de la procesiune a venit ploaia, o ploaie cu fulgere și tunete care a durat câteva zile. Oamenii locului au fost convinși că au fost ajutați de sfânt așa că în semn de recunoștință i-au ridicat crucea de piatră și plăcuța spartă din paviment.
Pentru concursul Micul Patrimoniu am realizat ulterior un film de 8 minute, intitulat de noi Povestea Sfinților, cu toată povestea (a locului și a noastră) pe care îl puteți urmări la acest link https://www.youtube.com/watch?v=RVaZYXQil9w&list=UUQ7hCyEKDKHbsN8edz7x2w
A rămas doar să aprindem o lumânare și să spunem o rugăciune, dar ne-am propus s-o facem într-o altă zi, îmbrăcați de sărbătoare și curățați de praf. Inaugurarea, cum am numit-o noi, s-a realizat o săptămână mai târziu față de activitatea de reamenajare și s-a dovedit și ea spectaculoasă din mai multe perspective. În primul rând ca număr de participanți. Noi n-am gândit inițial la o ceremonie restrânsă, la care să invităm oamenii din imediata vecinătate a monumentului, în special oamenii mai în vârstă, care aveau încă memoria locului. Dar atunci când am făcut propunerea liderului Școlii de vară, Șerban Moldoveanu, acesta a hotărât că e bine să participe, pentru câteva minute, cât mai mulți dintre colegii noștri de la celelalte ateliere, pentru a li se arăta că se poate realiza ceva constructiv și pentru a ne felicita. În final, la ceremonie au venit aproape o sută de copii, însoțiți de trainerii lor. Au fost serviți de noi cu biscuiți, covrigi și suc, adică ceea ce am numit noi pomană, de fapt un gest de generozitate adresat apropiaților noștri. 
După finalizarea activității la Sfântul Dumitru a venit rândul celei de-a treia idei pentru activitatea noastră. Copiii se plânseseră de starea de degradare a monumentului Eroilor din centrul comunei, iar una dintre fetițe chiar făcuse remarca că îi este frică să stea lângă soclu de ziua Eroilor, atunci când se făcea un mic spectacol organizat de școală, de teamă să nu-i cadă în cap. Într-adevăr, situația monumentului era deplorabilă. Am consemnat toate deficiențele găsite și copiii au propus să-l reparăm. Le-am explicat că nu putem să facem asta, monumentul aflându-se în grija Primăriei, spre deosebire de monumentul anterior, al Sf. Dumitru, care era unul al comunității și care nu se găsea pe nici o listă oficială. Mai mult decât atât, dacă noi ne-am fi atins de monumentul eroilor, chiar și inspirați de idei bune, am comite o infracțiune, pentru că aceste monumente trebuiesc restaurate de specialiști, cât mai apropiat de forma lor inițială, cu materiale potrivite. Deci am găsit pretextul pentru a strecura elemente de protecția patrimoniului, iar copiii au înțeles. Dar nu s-au dat bătuți. Să vorbim atunci cu primarul, au spus. Le-am sugerat mai degrabă să scrie o cerere către primar, în care să prezinte tot ce îi deranja și să solicite o rezolvare. Cu alte cuvinte cultură civică practică. Am redactat scrisoarea către primar, după tot tipicul unui act administrativ și am înregistrat-o, după ce au semnat-o toți membri grupului.
Momentul poetic. Acest obiectiv inițial al nostru, stabilit de noi la începutul activității s-a realizat în mod spontan, într-un cadru superb, pe malurile Colentinei, înconjurați de trestii, într-un moment de odihnă. Obosiți și așezați la umbra trestiilor, fetele și-au exprimat dorința de a recita poezii. Alexandra, de exemplu, ne-a făcut surpriza de a recita mai bine de 40 de strofe din Luceafărul. A urmat George Topârceanu, iar Rapsodiile de primăvară care a fost recitate în cor. Apoi Rapsodii de toamnă.George Coșbuc e de asemenea foarte gustat de copii, pentru că s-au recitat Vestitorii primăverii, Mama, Subțirica din vecini. Copiii au propus ca la finalul Școlii de vară să avem și un moment poetic și s-au gândit să pregătească Trei doamne și toți trei, El Zorab.
Interacțiunea cu alte ateliere a devenit un obiectiv al grupului în momentul în care o parte a copiilor s-au arătat interesați de activitatea celorlați copii din cadrul Școlii de vară. La ședința zilnică a organizatorilor și trainerilor am manifestat această doleanță și am cerut permisiunea de a asista a doua zi la unul din atelierele ce se desfășurau. Am primit invitație din partea a doi traineri, cea de-a treia interacțiune realizându-se întâmplător.
Pentru pregătirea acestor întâlniri membri grupului Maniere fără bariere au învățat să se prezinte, atât individual, cât și ca grup. Am ales pentru ultimul obiectiv un purtător de cuvânt care să vorbească în numele tuturor, arătând cine suntem și de ce ne aflăm în vizită. Apoi copiii au fost învățați că nu trebuie să uite elementele de politețe: să mulțumească pentru invitație, să respecte pe ceilalți copii întâlniți, să primească cu atenție explicațiile, să se integreze noului grup participând activ la sarcini etc. Astfel, am participat în calitate de invitați la atelierul VOCEA, susținut de către două tinere liceene de la Colegiul național Gheorghe Șincai din București care și-au prezentat propriul proiect, implementat deja în câteva licee din Capitală. VOCEA s-a dovedit un acronim pentru sensul pe care tinerii doreau să-l impună proiectului: V – Valoare, O – Organizare, C – Creativitate, E – Echipă, A – Autenticitate. Obiectivul muncii lor este pregătirea tinerilor pentru Lidership și pentru a lucra eficient într-o echipă. Membri grupului Maniere fără bariere au aflat ce calități sunt necesare unui lider autentic, ce valori ar trebui promovate în munca de echipă, cât este de importantă comunicarea și prin ce modalități se poate ea realiza eficient. A fost vizitat și Atelierul Bollywood, susținut, pentru al treilea an consecutiv de o adolescentă din comunitate, pasionată de dansurile orientale, ce a dorit să transmită celor mai mici câte ceva din frumusețelea și profunzimea acestei arte.
Artă dramatică. Trei dintre cele zece zile ale atelierului Maniere fără bariere au fost dedicate teatrului. Am procurat de la biblioteca școlii o carte dedicată serbărilor școlare, ce avea redate și mici scenarii potrivite pentru elevii de gimnaziu, le-am extras, am împărțit scenariul pe roluri și am încercat să punem în scenă trei scenete.Lipsa de timp alocat nu ne-au permis să prezentăm micile scenete la spectacolul final.
Artă plastică. Am dedicat câteva ore și desenului, pentru că am dorit să realizăm, spre finalul celor două săptămâni, o lucrare care să ne reprezinte ca grup, pe care am numit-o Blazonul și care să cuprindă, în mod simbolic, cele mai reprezentative momente ale activității noastre.Am selectat cele mai reprezentative idei și am hotărât să le transpunem pe o singură lucrare, pe o foaie de flipchard, într-o compoziție închegată. Pornind de la o idee din lucrarea Georgianei, am hotărât să desenăm niște aripi uriașe, iar în interiorul lor să desenăm elementele reprezentative ale activității noastre. Totodată, pentru o mai bună vizualizare, am hotărât să scriem sloganul grupului – Noi suntem Micul Patrimoniu. Blazonul a fost afișat în Căminul cultural pentru a ne face publicitate și ne-a însoțit în ziua festivității, la prezentarea grupului.
Excursia-premiu la București – Ultima zi din cele zece petrecute împreună de membri grupului Maniere fără bariere a fost petrecută la București. Șerban Moldoveanu, mulțumit de ingeniozitatea copiilor și de implicarea lor activă pe tot parcusul atelierului, la propunerea mea, a fost de acord să sponsorizeze deplasarea celor 7 magnifici la București, ca o recompensă pentru activitatea lor, dar și ca posibilitatea de însușire a noi experiențe. Pentru că vizita la București a fost gândită ca o completare a activității de până atunci: dacă timp de aproape 2 săptămâni copiii s-au familiarizat cu patrimoniul material, cultural și uman al comunei natale, la București urmau să se familiarizeze cu o mică parte din patrimoniul istoric al Capitalei noastre, în cadrul unui joc didactic numit Vânătoare de comori în Parcul Carol.
Prezentarea grupului la festivitatea finală – În primul rând trebuie spus că am avut surpriza, înainte de începutul festivității să aflăm că suntem printre cei desemnați cu diplomă de merit, adică, în afară de diploma de participare vom primi și un alt semn de apreciere a muncii noastre. Am urcat pe scenă împreună cu blazonul realizat, pe care l-am explicat auditoriului. Apoi i-am rugat să audieze cele două filme realizate de noi.
O altă surpriză foarte plăcută a fost echiparea grupului cu tricouri personalizate dintr-o sponsorizare obtinută prin eforturile lui Șerban Moldoveanu.
Iar trainerul acestei activități, Viorica Petrescu a primit calde mulțumiri din partea comunității, și scrise, dar, cel mai important, simțite profund.
Aici se încheie această experiență specială a unui profesor din București, alături de zece copii minunați din comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, experiență care a lăsat urme în sufletele tuturor celor implicați.
Acasă Bucurestii vechi Micul bucurestean CONCEPTUL DE ATELIER INTEGRAT MULTIDISCIPLINAR APLICAT LA ȘCOALA DE VARĂ CIOCĂNEȘTI DÂMBOVIȚA,...
