Primăria Capitalei a anunţat că urmează să realizeze în jur de 100 de kilometri de piste pentru biciclişti pe străzile din Bucureşti. Iniţial proiectul prevedea amenajarea pistelor şi pe marile bulevarde ale oraşului, dar acum proiectul s-a modificat din nou, iar biciliştii vor putea să circule doar pe străzile din spatele marilor bulevarde.
După lungi discuţii şi conflicte apărute între reprezentanţii municipalităţii şi reprezentanţii ONG-urilor de profil, proiectul pistelor de bicicliști de circa zece milioane de euro a fost votat, urmând ca până spre sfârşitul anului 2016, începutul anului 2017 în bucureşti să existe „autostrăzi verzi” destinate pedalatului, scrie adevarul.ro.
Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, a declarat, pentru „Adevărul“, că în acest moment proiectul se află în faza în care se pregăteşte semnarea constractului de finanţare cu Ministerul Mediului. De asemenea, Dedu a mai spus că proiectul a fost modificat, luându-se decizia – în urma discuţiilor din Grupul de Mobilitate din Primăria Capitalei – ca pistele pentru biciclişti să nu fie amenjate pe marile bulevarde ale oraşului.
„Pistele de pe străzile intens circulate se vor scoate din proiect, pentru că asta ar fi neplăcut pentru cei care pedalează. Poluare este mare pe aceste bulevarde“, a precizat Dedu, susţinând că noile piste destinate bicicliştilor vor fi amenajte pe străzile aflate „în spatele marilor bulevarde“.
Teoretic, lucrările de amenajare a noilor piste pentru biciclişti ar trebui să începă spre sfârşitul acestui an, după cum susţine Ion Dedu, iar întrega reţea dedicată bicicliştilor ar trebui să fie gata spre sfârşitul anului 2016. În unele zone din Bucureşti, noile piste vor arăta exact ca cele din străinătate şi ar urma să se afle undeva între partea carosabilă şi trotuare. „Aşa vrem să facem pe Şoseaua Iancului, să avem piste pentru biciclişti separate şi de traficul rutier şi de pietoni“, a mai precizat Dedu.
– sursa-http://www.b365.ro/proiectul-pistelor-pentru-biciclisti-a-fost-modificat-primaria-nu-vor-fi-piste-pe-marile-bulevarde_222378.html

Proiectul pistelor pentru biciclişti a fost modificat. Primăria: Nu vor fi piste pe marile bulevarde Foto: www.mondonews.ro –




















