Proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei a fost prezentat miercuri în Comisia de Urbanism a Primăriei Capitalei. Coordonatorii proiectului propun stabilirea unei Zone Protejate Unice în București. De asemenea, în anumite zone din Capitală de o mare importanță istorică și arhitecturală nu se vor mai admite derogări de la reglementările PUG-ului. Cu alte cuvinte, nu se va mai permite nicio intervenție asupra clădirilor. Membrii Comisiei de Urbanism au recomandat ca în elaborarea noului PUG să se ia în considerare potențialul economic al zonelor istorice și posibilitatea ca Primăria Capitalei să încaseze bani de pe urma acestora. Bucureștiul va avea un nou Plan Urbanistic Zonal în 2017.

– Sursa-http://www.b365.ro/noul-pug-al-capitalei-zona-protejata-unica-sursa-de-ca-tig-pentru-primaria-capitalei_220973.html




















