În urmă cu 35 de ani, pe 19 noiembrie, se inaugura primul tronson de metrou din Bucureşti, care măsura 8,1 km şi număra 6 staţii. De atunci şi până în prezent, reţeaua de transport în comun din subteran s-a transformat într-un veritabil „oraş de sub oraş”, cu 51 de staţii şi 4 magistrale de metrou care însumează 69,25 km de cale dublă. De la punerea în funcţiune a primului tronson de metrou şi până în prezent, numărul celor care au călătorit cu metroul din Bucureşti echivalează cu circa 64,5% din populaţia globului. În tot acest timp, metroul din Capitală a stabilit şi două recorduri mondiale.
Cele două recorduri stabilite de metroul din Bucureşti au fost înregistrate în 1979, la inaugurare, şi 35 de ani mai târziu. Astfel, în 1979, metroul din Capitală a circulat cu călători şi în perioada de probe – un caz unic în lume. Cel de-al doilea record a fost înregistrat în 2014, când una din „cârtiţele” uriaşe care sapă tunelul de metrou de pe Magistrala 5 a atins cea mai mare viteză de săpare înregistrată vreodată de un astfel de utilaj.

Foto: historia.ro
– Sursa-http://www.b365.ro/record-mondial-stabilit-de-metroul-din-capitala-ce-nu-stiati-despre-orasul-de-sub-bucuresti_219434.html




















